Ce s-a mai scumpit în România?
Nu trăim nici măcar o zi fără să aflăm de o nouă scumpire. Din nefericire, după ce prețul la energie electrică, gaze și combustibil a crescut substanțial, scumpirile acaparează și alte zone.
De exemplu, cotaţiile futures la bumbac au trecut marţi peste pragul de un dolar pentru o livră prima dată în ultimii zece ani.
La bursa de la New York, contractul la bumbac cu livrare în luna decembrie a urcat până la 1,005 dolari pentru o livră (453 grame). Acesta este cel mai ridicat nivel înregistrat după luna noiembrie 2011.
De la începutul anului, prețul bumbacului s-a scumpit deja cu 28% și nu sunt semne că își va reveni prea curând.
Mai mult decât atât, 2021 va fi al doilea an în care omenirea se va confrunta cu un deficit acut de bumbac la nivel global.
Multe zone recunoscute în întreaga lume ca fiind mari exportatoare de bumbac se confruntă cu situații critice în acest moment, fiind în imposibilitatea de a mai produce nici măcar jumătate din recolta obișnuită.
De exemplu, recolta din statul Punjab este compromisă din cauza unei omizi, susţine Judy Ganes, preşedintele J. Ganes Consulting.
Se înregistrează aceleași tipuri de probleme și în alte zone cheie ale Globului, cum ar fi Banglades, precum și Pakistan.
Neinteresant? Ei bine, la prima vedere, această știre despre explozia prețului bumbacului ar putea părea insignifiantă. Trebuie, însă, să ținem cont de faptul că bumbacul reprezintă materia primă pentru numeroase industrii și companii, iar această scumpire va ajunge să fie suportată, în cele din urmă, de consumatorul final.
De exemplu, sunt șanse mari ca hainele să se scumpeasca, așa că vizitele la mall nu vor mai fi atât de dese pentru mulți dintre oamenii care suportă deja costuri de trai mult mai mari decât în urmă cu un an.
» Aflați mai multe informații aici.