Ce impact financiar ar putea avea retragerea României din cele două bănci rusești în care este membră
Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de miercuri, un act normativ în baza căruia va întreprinde demersurile necesare pentru retragerea României din cele două bănci rusești în care este membră: Banca Internațională de Investiții (BII) și Banca Internațională de Cooperare Economică (BICE).
Mișcarea va fi derulată în mod coordonat cu Polonia, Cehia, Slovacia și Bulgaria. Însă retragerea ar putea un impact financiar puternic asupra bugetului, asupra unor companii românești finanțate de aceste bănci și asupra fondurilor de pensii private.
România contribuie la BII cu un capital subscris vărsat de 26,10 milioane de euro, iar capitalul subscris nevărsat este de 50,59 milioane de euro. Totodată, România contribuie la BICE cu un capital subscris vărsat de 14,23 milioane euro, iar capitalul subscris nevărsat este de 14,23 milioane euro. Astfel, impactul financiar suportat de Guvern de la buget pentru retragerea din aceste două bănci se va ridica la peste 40 de milioane de euro, care reprezintă cel puțin valoarea capitalului social vărsat.