CCR a dat undă verde dezincriminării evaziunii fiscale sub 1 milion de euro, dacă prejudiciul este recuperat, cu plata unei penalizări
Curtea Constituţională a respins sesizarea privind neconstituţionalitatea proiectului de lege prin care se dezincriminează evaziunea fiscală cu prejudiciu sub un milion de euro, în condițiile în care prejudiciul cauzat, majorat cu 25% din valoarea acestuia, plus dobânzil şi penalităţi, să fie acoperit integral.
Judecătorii Curții Constituționale au respins sesizarea depusă de USR și Forța Dreptei, potrivit Realitatea Plus.
Potrivit noilor prevederi, va constitui infracţiune şi se va pedepsi cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă nereţinerea impozitelor şi/sau contribuţiilor.
De asemenea, vor constitui infracţiuni de evaziune fiscală şi se vor pedepsi cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi sau cu amendă următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: evidenţierea, în actele contabile, în factura electronică sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive; alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor, inclusiv electronice; executarea de evidenţe contabile duble folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor, inclusiv cele electronice.