Câți bani cheltuiesc lunar pentru o viață decentă românii care trăiesc în Spania. „Numai două ore dăm drumul la căldură noaptea”
Se estimează că aproximativ 880.000 de români trăiesc în Spania, conform datelor oficiale din 2021, însă mulți nu sunt înregistrați oficial, iar numărul real poate fi mai mare.Aceștia aleg să plece acolo pentru oportunități de angajare mai bune și salarii mai mari.
Cei care au rămas în România sunt tentați să se mute în Spania și vor să afle care sunt condițiile de trai acolo.Este cazul unei românce care a deschis această temă de discuție într-o postare pe Facebook.
„Care e costul lunar pentru o viață decentă în Spania, plus-minus? Știu că sunt diferențe în funcție de zonă, dar aproximativ. Considerând că ai casă cumpărată, deci fără chirie”, a întrebat femeia pe grupul Români în Spania, confrom Ziare.com.
„E vorba de două persoane 65+, deci nu mai vrem să muncim. Doar să ne plimbăm și să stăm într-o țară unde este cât de cât mai sigur. În România s-a ajuns la o prea mare golăneală, șmecherie, nesimțire și agresivitate. Vrem să venim în Spania o dată pentru o perioadă mai lungă, să vedem care e mersul. Am fost în vizită în Castellon și Valencia prin 2009. Merci încă o dată și viață făină tuturor! Poate o să apelăm la voi pentru găsirea unei chirii pentru 2-3 luni, când va fi cazul”, a adăugat autoarea postării.
„Decent e în funcție de fiecare”
Mai mulți dintre membrii grupului au dat exemple personale.
„Numai curentul pe lună mi-a venit 400€.”
Mie la gaz pe 2 luni 420 €.”
„Sincer eu pe care vă aud că trăiți cu 1000e decent nu știu ce să zic, doar dacă mănânci ciorbă o săptămână.”
„Decent e în funcție de fiecare! Depinde dacă ai copii, ce rate ai etc, să plătești 200€ cheltuieli, 400€ să lași în mercadona pe mâncare (pe principiul că noi româncele în general gătim mult) și tot îți rămân 400€ pentru una alta
.Dacă decent pentru tine sunt restaurante, ieșiri și cumpărături la mall în fiecare sfârșit de săptămână, clar nu ajung.”
„Familie de 3, mâncare 500-600, curent, 150-200, apă 80 la 2-3 luni, asigurări private 50-80 de persoană pe lună.Cam strictul necesar în jur de 1200-1800 euro, fără niciun fel de restaurant, fițe etc”
„La care mai adăugăm cheltuielile mașinilor, carburant, itv, asigurări. La fel asigurarea casei, impozitul și cheltuieli de comunitate dacă este cazul. Medicamentele, pentru că dacă mergi prin asigurarea privată le vei plăti. Iar mâncarea s-a scumpit exagerat de mult și nu cred că se mai încadrează în cei 600, ca să nu mai zic că adăugăm detergenții și produsele cosmetice.”
„Cam 1800-2200 de euro o familie de 3 persoane cu ipotecă”
„Eu cu tot ce am de plată lunar (Casă/ mașină/ asigurări/ etc), fără fițe și ieșit la restaurant, cam 1800-2200 euro o familie de 3 persoane cu ipotecă, acum depinde și de zona în care stai, depinde și cât vrei să cheltui, depinde și ce înseamnă confort pentru tine, probabil fata o să citească mesajele și o să facă o medie și asta e.”
„Am trăit 24 de ani în Spania și când aud cât cheltuie unii, mă îngrozesc! Cea mai mare factură pe două luni la curent a fost de 400 euro și am totul electric! Chiria, 650 pe lună, apă 60 la două luni, telefoanele: fix, două mobile, TV, internet în jur de100, nu bem și nu fumăm, mâncam o dată pe săptămână în oraș, și mâncarea cam 600 euro pe lună sau chiar mai puțin pentru două persoane. Gătesc în casă, mâncăm multe fructe și n-am făcut economie la mâncare dar nici nu aruncăm mâncare! Și asta în Madrid!”
„Atâtea figuri pe cap pe câte unii de vă văitați de asigurări private, mașini, electricitate, mâncare, nu vă pune nimeni să vă aruncați la ce e mai scump (vezi doamne trăiești în Spania sau alte state), ce, vă stă în gât să faceți o ciorbă cu o roșie de 10 cenți, vă luați roșie la 2 € suflată în foița de platină ce naiba, sau o ciorbică de fasole cu afumătură făcută de mânuța ta în casă, nici asta nu merge,e efort prea mare de făcut, mergem la restaurant, că e mai simplu, azi nu gătim că nu avem chef, dăm comandă de o pizza. Vă văitați că e totul scump când de fapt voi singuri vă faceți viață scumpă, stai că nu mănâncă copilul dintr-o mâncare de 2 ori, că trăim în Spania, mulți ați uitat de unde ați plecat și cum ati trăit înainte să va „emancipați”.
Alții în țară se descurcă și cu 300€ pe luna și unii, „vedetisme”, nu se descurcă cu 1500€, zici că toată viața au trăit în lux. Absurd la câte unii când îi auzi că nu poți trăi cu 1500€ în Spania, în fine, noi să fim sănătoși.”
„Numai două ore dăm drumul la căldură noaptea”
„546 la 2 luni și numai 2 ore căldură îi dăm drumul noaptea”
„Noi avem 2200 pe lună. Soția nu lucrează momentan. Avem și mașină și chirie. Nu stăm doar în casă și ne descurcăm foarte bine!””21 de ani aici și cu 2 case 4 mașini și 2 copii 2000€ pe lună.”
„2000€ dacă ai casa ta”
„În Madrid, dacă vrei un apartament cu 2 camere, chiria cea mai ieftină 600, 700€ apoi cheltuieli (facturi utilități) noi dăm în jur de 300 € la 2 luni, deci 1000 € mai pui 400 mâncare, dacă mai ai și mașină sau fumezi sau alte vicii,adună. Sunt de părere că o singură persoană cu un salariu, imposibil, lucru care acum câțiva ani se putea. Dacă ai casă și nu plătești chirie și nimic pentru casă, eventual cu 1200, 1300 € trăieșți decent. Eu vorbesc din experiența nostră, acum e lume care stă toată ziua prin oraș și 3000 nu le ajunge.”
„2000€ dacă ai casa ta este venitul pentru un trăi decent în Spania.”
„Traiul în Spania este așa: în marile orașe și partea de nord (Pais Vasco, Catalunia, Asturia etc) este viață mai scumpă și salariile mai mari (cost aprox fără chirie 1500€ ). În partea de sud și vest (Extremadura, Andalucia, Murcia, Castilla la Mancha etc) aprox 1000€ și salariile mai mici. În general asta este viața în Spania.”