Cătălin Predoiu, ministrul Justiţiei, nu mai ştie cum să scape de cartoful fierbinte al pragului la abuzul în serviciu

Ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu explică votul din Senat prin care este instituit un prag valoric de 250.000 de lei pentru abuzul în serviciu, precizând că nu putea fi evitată decizia CCR potrivit căreia, pentru a constitui infracţiune, această faptă trebuie raportată la un prag valoric sau la o vătămare de o anumită intensitate a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. De asemenea, ministrul argumentează că sub acest prag nu există un vid legislativ, ci dimpotrivă, ”funcţionează o contravenţie foarte severă„.

”Senatul nu avea cum să evite decizia Curţii Constituţionale. Pentru că acolo nu mai vorbeam doar despre un proiect în dezbatere publică, cum era în faza ministerială, acolo vorbeam despre un proiect care trebuia adoptat, un proiect pe care trebuia dat un vot, pentru ca el să devină lege, mai departe, după adoptarea în Camera Deputaţilor. Acest vot nu putea face abstracţie de decizia 392 din 2017 a Curţii Constituţionale. Ori această decizie spune foarte clar, în paragraful 55, că pentru a constitui infracţiune, această faptă trebuie raportată la un prag valoric sau la o vătămare de o anumită intensitate a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti”, a declarat Predoiu la Digi24.

“Senatul a acţionat firesc în includerea unui prag în lege”


El a subliniat că în caz contrar, textul ar fi fost neconstituţional, nefiind conform deciziei Curţii. ”Primul lucru pe care trebuie să-l înţelegem este că Senatul a acţionat firesc în includerea unui prag în lege”, a precizat Cătălin Predoiu.

De asemenea, el remarcă faptiul că în paragraful 56 al aceleiaşi decizii, 392 din 2017, ”CCR spune că absenţa unui astfel de prag a condus la insecuritate în raporturile juridice, la o instabilitate a acestor raporturi juridice, la jurisprudenţă neunitară, deci a arătat şi consecinţele inexistenţei acestui prag”.

Ministrul Justiîţiei a argumentat că practica anterioară a arătat că foarte multe anchete finalizate cu trimitere în judecată, pe abuz în serviciu au fost judecate de instanţă şi s-au tranşat într-un fel ”în care nu a fost foarte consonant cu acţiunea procurorilor, în sensul că foarte multe inculpări s-au terminat cu achitări, unele chiar pentru motivaţie în sensul că fapta nu există”.

Predoiu: nu există un vid legislativ


”Deci, au existat aceste controverse, această instabilitate, în anii precedenţi care, probabil, a motivat decizia Curţii”, afirmă ministrul.

Un al argument prezentat de Cătălin Predoiu este cel potrivit căruia şi în cazul infracţiunilor sub pragul stabilit de Senat există sancţiuni.

”Al doilea aspect esenţial, care a scăpat dezbaterii de ieri, din câte am observat, este faptul că sub acest prag nu există un vid legislativ, dimpotrivă, sub acest prag funcţionează o contravenţie foarte severă. Adică, fapta care nu are drept consecinţe o pagubă care depăşeşte pragul valoric este sancţionată în forma contravenţiei cu amendă foarte dură, dacă este săvârşită cu intenţie, cu amendă de la 20.000 de lei de la 200.000 de lei, iar dacă este săvârşită din culpă, cu amendă de la 10.000 de lei la 100.000, plus repararea prejudiciului, evident”, a explicat ministrul.

”Asta înseamnă că nu poate să fie vorba aici de o acţiune deliberată a Senatului, a lăsa nesancţionate de către lege anumite fapte, dimpotrivă, Senatul a adoptat şi acest amendament. Prin urmare, cred că cei doi piloni ai amendamentelor aduse la Senat, acoperă aceste plaje de fapte care, repet, în trecut, au generat o jurispudenţă neunitară, satisface exigenţele Curţii constituţionale şi, în acelaşi timp, protejează, în două moduri, interesele generale ale societăţii, respectiv, valorile protejate prin infracţiunea respectivă, contravenţia respectivă”, a conchis Cătălin Predoiu.

Senatorii au votat, miercuri, în plen, un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum şi a altor acte normative, iniţiat de Guvern la sfârşitul anului 2022, care a introdus, printr-un amendament depus în comisia juridică, un prag valoric pentru abuzul în serviciu în cuantum de 250.000 de lei.

Ordonanţa 13 din epoca Dragnea


Proiectul a generat critici, fiind comparat cu Ordonanţa 13 din epoca Dragnea, care a provocat ample proteste.

Ulterior, Ministerul Justiţiei a precizat că ”nu există nicio referinţă concretă” în deciziile Curţii Constituţionale a României sau în avizele Comisiei de la Veneţia cu privire la valoarea economică sau financiară a unui prag valoric pentru infracţiunea de abuz în serviciu şi a anunţat că va susţine adoptarea de către Camera Deputaţilor a unui prag de 9.000 de lei.

Miercuri seară, liderul PNL, premierul Nicolae Ciucă a anunţat susţinerea liberalilor pentru pragul de 9.000 de lei la infracţiunea de abuz în serviciu propus de Ministerul Justiţiei, precizând că liderul deputaţilor PNL Gabriel Andronache a fost mandatat să susţină acest amendament la Cameră. Un anunţ similar a fost făcut de liderul PSD, Marcel Ciolacu.