Casa Albă, către China: Lumea trebuie să respingă acțiunile lui Putin în Ucraina. Putin și Xi s-au întâlnit în Uzbekistan
Casa Albă a cerut joi Chinei să nu sprijine Rusia în războiul ei împotriva Ucrainei, întrucât întreaga lume ar trebui să se alinieze împotriva agresiunilor.
„Nu credem că cineva ar trebui să rămână pe margine”, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby, într-un interviu acordat pentru CNN, potrivit Agerpres.
„Întreaga lume ar trebui să fie aliniată împotriva a ceea ce face Putin”, a adăugat Kirby în timp ce președintele rus se întâlnea la Samarkand, în Uzbekistan, cu omologul său chinez Xi Jinping.
„Nu este momentul pentru afaceri ca de obicei cu Putin”, a insistat oficialul american, citat de Reuter.
Kirby a spus că rămâne de văzut cât de mult va sprijini China războiul purtat de Rusia împotriva Ucrainei, remarcând în acest sens că Beijingul nu a acţionat pentru a-l susţine material pe Putin și nici nu a încalcat sancţiunile impuse Moscovei.
Putin îl curtează pe Xi
De la Samarkand, Vladimir Putin a reiterat că se opune unei „lumi unipolare” conduse de Statele Unite. Izolat din cauza războiului și aflat în căutare de „prieteni”, Putin a salutat „poziţia echilibrată” a Beijingului cu privire la Ucraina.
„Tentativele de a crea o lume unipolară au luat recent o formă absolut urâtă şi sunt total inacceptabile”, a declarat Putin, adresându-i-se lui Xi în cadrul unei întâlniri în marja summitului Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai (OCS). Este vorba de prima dintre dintre cei doi lideri de stat după lansarea ofensivei ruse în Ucraina pe 24 februarie.
„Noi apreciem foarte mult poziţia echilibrată a prietenilor noştri chinezi cu privire la criza ucraineană”, a continuat Putin.
„Vă înţelegem întrebările şi îngrijorările. Vă vom explica în detaliu poziţia noastră pe acest subiect”, a adăugat el, fără a oferi alte precizări.
China, principalul partener economic al Rusiei, nu a sprijinit şi nici nu a criticat războiul provocat de Putin în Ucraina, dar s-a declarat împotriva sancţiunilor decise pentru pedepsirea Kremlinului.
La rândul său, Xi Jinping a declarat că Beijingul este dispus „să lucreze împreună cu Rusia pentru a-şi asuma responsabilitatea de mare putere”.