Caravana Medicală AUR: 16.000 de pacienți consulați și 38.000 de investigații medicale
Prezent la Cluj Napoca, președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, consideră că românii trăiesc suferințe severe, multe dintre acestea nemeritate, pentru că vin pe fondul unui sistem medical deficitar financiar, cu persoanal insuficient și infrastructură depășită. „De aceea caravana medicală AUR este o soluție utilă, imediată, ce vine în întâmpinarea problemelor medicale ale societății, chiar dacă aceasta este doar o picătură într-un ocean de durere.” a declarat George Simion.
La Cluj, aceeași situație ca la Botoșani, Vaslui sau Galați
Simion a declarat că în programnul de guvernare AUR este inclus un screening național destinant toturor românilor. „Dacă cei care își permit financiar să-și trateze sănătatea la clinici private o pot face fără probleme, AUR se gândește și la oamenii obișnuiți, la familiile care au greutăți, la toți cei care au acces greu la un medic de familie sau la sistemul medical de stat pe care îl accesezi greu. De aceea sunt bucuros că prin acest spital ajutăm tocmai această categorie socială. Noi vrem să ajutăm oamenii, acesta este scopul nostru. Colegii noștri au dat în județul Cluj, județ care deține clinici și universitate de medicină, peste aceleași situații medicale întâlnite în Botoșani, Vaslui sau Galați. Dar mă bucur că am reușit, printre altele, să ajutăm oameni care aveau nevoie imediată de ajutor. Pe unii, care nu reușeau, i-am ajutat să își facă operație de cataractă”, a spus George Simion.
AUR va deschide un cabinet de oftalmologie la Cluj-Napoca
Liderul AUR a anunțat că la Cluj-Napoca va fi înființat cât de curând un centru medical de oftalmologie, în Piața Cipariu. Investiția se va realiza din donații, iar medicii oftalmologi vor lucra voluntar.
La rându-i, coordonatorul Spitalului Mobil AUR, Mihai Enache, a declarat că activitatea celei de-a 30-a săptămâni a caravanei medicale s-a încheiat sâmbătă, bilanțul acestei inițiative concretizându-se în asistență medicală în 90 de localități din 29 de județe.
”Au trecut pragul cabinetelor medicale 16.244 de pacienți, iar numărul total al investigațiilor medicale realizate este de 38.477 – analize, consultații cardiologice, oftalmologice, stomatologice și ecografii. Am avut peste 400 de medici voluntari și 564 de asistenți medicali, 78 de optometriști și 54 de medici rezidenți sau studenți la universități de medicină”, a spus Enache.Doctorul Enache a precizat că acțiunea AUR va continua începând de luni în județele Sălaj, Bihor, Satu Mare, Maramure, Bistrița-Năsăud, după care vor urma ultimele patru județe: Dâmbovița, Prahova, Buzău și Vrancea. La conferința de presă au mai luat cuvântul, alături de George Simion, Ramona Coleșa – medic stomatolog Cluj, FlorentinaVladu – medic primar București, Oana Macarie – medic specialist reîntors din Franța și Andreea Lucabi – medic interne.