Când se vor verifica toate deciziile de recalculare a pensiilor, unde au fost descoperite greșeli. „Au dormit în papuci”

Contestate de mai bine de o lună de mii de pensionari, deciziile de recalculare unde au fost găsite erori vor fi verificate abia în următoarele săptămâni.

Programul care ar urma să corecteze greșelile a fost până acum în teste și abia de marți poate să fi folosit. Dar, responsabilii lucrează prioritar la dosarele pensionarilor care nici până acum nu au primit decizia de recalculare.

Potrivit datelor oficiale, sunt peste 170.000 de oameni în această situație. Aproximativ 9.000 de pensionari care au contestat decizia de recalculare pe motiv că au găsit erori mai au de așteptat, conform Stirile Pro Tv.

Reporter: „Când ați depus contestația, marți?
Femeie: Nu, am depus-o pe 22.08 – deja am o lună de zile. De abia luni au început sau marți– au început să se uite la astea care au fost greșite.
Reporter: Până acum ce au făcut?
Femeie: Au dormit în papuci”.

Numai în București au fost depuse peste 1.200 de cereri.

Cum recalcularea pensiilor a fost făcută în grabă, astfel încât să fie gata în septembrie, responsabilii nu se așteptau la un număr atât de mare de contestații. Așa că aplicația care a stat la baza recalculării celor 4,6 milioane de dosare nu le-a permis funcționarilor să-și corecteze documentele, în caz că sunt greșite.

După alte săptâmâni de teste, abia acum, angajații caselor de pensii pot verifica deciziile de recalculare unde au fost găsite erori. Prioritare sunt și deciziile celor 170.000 de pensionari care din diverse motive nu au primit deloc hârtia de la autorități. În județul Ilfov, de exemplu, sunt în jur de 1.100 de oameni.

Bărbat: „A treia oară sunt săptămâna asta. Nu am primit decizia de recalculare. Aștept în fiecare săptămână. Aștept și poștașul, l-am înnebunit.
Reporter: Pensia a venit?
Bărbat: A venit aia veche, de pe august”.

Pe de altă parte, recalcularea a blocat și plățile pe care casele de pensii trebuie să le facă oamenilor care urmează să iasă la pensie. Cei care și-au depus dosarul de pensionare în ultimele luni nu au primit niciun ban până acum. Iar programul informatic prin care se vor face calcule și plăți conform noii legi a pensiilor este încă în lucru.

Pavel Sile, director Casa de Pensii Ilfov: „Sistemul era blocat pe noua lege, bănuiesc eu. Deci începând cu 10 iulie nu au mai putut fi făcute plăți.
Reporter: În octombrie?
Pavel Sile, director Casa de Pensii Ilfov: În octombrie, în septembrie nu mai avem timp”.

Pensionar: „Am depus o cerere să îmi iasă decizia de pensie la limită de vârstă începând cu data de 1 iulie, că atunci mi s-a împlinit vârsta – și nici după atâtea zile nu mi s-a emis decizia de pensie la limită și acum se face recalculare fără decizie”.

La nivel național, au fost depuse peste 21.000 de dosare în iulie și aproape 19.000 în august, potrivit datelor de la Casa de Pensii.