Cancelarul austriac cere Comisiei Europene să grăbească crearea unei platforme de achiziţie a gazului natural
Cancelarul austriac Karl Nehammer a acuzat joi Comisia Europeană că îndreaptă statele UE spre eşec prin instrucţiuni contradictorii pe care le dă asupra achiziţiilor de gaz natural şi în acelaşi timp nici nu-şi implementează propriile promisiuni, transmite agenţiile Reuters şi EFE, citate de Agerpres.
Executivul comunitar cere statelor membre să nu concureze unul împotriva altuia pe piaţa mondială a gazului, aceasta în timp ce îi spune Austriei să cumpere gaz pentru a-şi umple depozitele, a remarcat Nehammer la o conferinţă de presă comună la Viena cu premierul ungar Viktor Orban.
Pe de altă parte, o platformă promisă de Comisia Europeană pentru coordonarea achiziţiilor de gaz încă nu s-a concretizat, în condiţiile în care ”această platformă comună de achiziţii este mai importantă ca oricând” pentru a obţine preţuri cât mai mici în cadrul eforturilor UE de reducere a dependenţei energetice faţă de Rusia, a subliniat cancelarul austriac.
”Vedem multe anunţuri din partea Comisiei Europene, dar foarte puţine măsuri concrete’, a concluzionat el.
Totuşi, spre deosebire de Viktor Orban, cancelarul austriac a pledat în favoarea sancţiunilor economice europene împotriva Moscovei, pe care le consideră ”unica modalitate paşnică” de a răspunde agresiunii ruse contra Ucrainei.
În acest timp, Orban a reafirmat îndoielile sale asupra strategiei UE de sancţionare a Rusiei, întrucât în opinia sa rezultatul acestei strategii este că UE se îndreaptă către o ”economie de război”. Dacă războiul din Ucraina nu se încheie, UE va intra în recesiune, cu un nivel ridicat al şomajului, anticipează premierul ungar. ”Ne aflăm acum în faţa unui zid: embargoul asupra gazului (rusesc). Avertizez să nu lovim acest zid”, a adăugat el.
Austria şi Ungaria se numără printre statele UE cele mai dependente de gazul rusesc, astfel că ambele resping un eventual embargo european asupra acestuia.
După propunerea Comisiei Europene de reducere a consumului de gaz cu 15% în toate statele membre pentru a ajuta în special Germania, propunere primită cu critici de unele dintre acestea, statele UE au ajuns marţi la un acord ce confirmă această ţintă, a cărui aplicare este deocamdată voluntară, putând însă deveni obligatorie în cazul sistării livrărilor de gaz rusesc, dar forma finală a acordului prevede totuşi excepţii pentru unele state membre. Ungaria este singura care a votat împotriva acordului, pe care ministrul ungar de externe l-a descris drept inaplicabil. Totuşi Viktor Orban a asigurat joi la Viena că ţara sa îl va aplica, dar va încerca să-şi minimizeze pierderile.