Căminele groazei. Firea, înlocuită cu Stănescu la șefia PSD București
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, va prelua conducerea interimară a organizaţiei de Bucureşti a Partidului Social Democrat.
Potrivit unor surse social-democrate, citate de Agerpres, Consiliul Politic Naţional al PSD a decis luni, prin vot, ca Paul Stănescu să fie desemnat preşedinte interimar al organizației PSD Bucureşti.
Organizaţia de Bucureşti a PSD a rămas fără preşedinte după demisia Gabrielei Firea din această funcţie. Legăturile fostului ministru al Familiei cu patronul „azilelor groazei” au fost explicate astfel de soțul Gabriele Firea, Florentin Pandele: „Soția mea a fost operată de două ori foarte grav, m-a implorat să nu mai spun. Duceți-vă la spital să vedeți ce probleme grave. Dacă i s-a făcut rău și nu era șoferul ei, Victor, și acest Godei era în preajmă, el a dus-o la spital, ce era să fac? Cum să nu mă enervez? Încetați, vă faceți rău, ascultați-mă ce vă spun, Firea este simplu senator, s-a suspendat din funcția politică”, a spus Pandele în cadrul unei intervenții la România TV.
Ce schimbări s-au mai făcut
Reamintim că, așa cum se vehicula încă de ieri în spațiul public, Natalia Inotero și Simona Bucura Oprescu vor lua locurile ocupate până acum de Gabriela Firea și Mariu Budăi, care au părăsit Guvernul pe fondul scandalului iscat de căminele din Ilfov.
Consiliul Politic Naţional al PSD, a stabilit că Natalia Inotero va prelua portofoliul lăsat liber de Gabriela Firea la Ministerul Familiei. Deputat ales pe listele PSD, aceasta deține, în prezent, șefia Comisiei de învăţământ din Camera Deputaţilor. Natalia Intotero a mai făcut parte din Guvern și în trecut, fiind ministru pentru Românii de pretutindeni în cabinetul condus de Viorica Dăncilă. De asemenea, anterior, a ocupat poziția de secretar de statin Ministerul de Externe în timpul guvernării Ponta. Este la al treilea mandat de parlamentar din partea PSD.
La Ministerul Muncii, conducerea social-democrată a desemnat-o, în locul lui Marius Budăi, pe Simona Bucura Oprescu, președinta Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului din Camera Deputaţilor. Simona Bucura Oprescu fost aleasă parlamentar de Argeş pe listele PSD, iar numele său a mai fost vehiculat pentru Ministerul Muncii la rotativa guvernamentală din luna iunie. La acel moment, Marcel Ciolacu a preferat ca Marius Budăi să rămână și să-și continue mandatul.