Bursa de la București, pe roșu, marți. Acțiunile Hidroelectrica scad cu aproape 5%, după ce mari bănci au recomandat reducerea expunerii
Bursa de Valori București (BVB) are, marți, o ședință „pe roșu”, în scădere, după un început de an pozitiv. Principalii indici ai bursei sunt în scădere, la jumătatea ședinței de tranzacționare. Scăderile vin după ce, recent, au apărut numeroase rapoarte care recomandă investitorilor reducerea expunerii pe producătorul național Hidroelectrica, deoarece prețul energiei electrice a scăzut, iar acțiunile H2O au devenit „prea scumpe”.
BET, indicele de referinţă al Bursei de Valori Bucureşti, scădea cu 1,65%, la mijlocul ședinței de tranzacționare de marţi, 23 ianuarie. Toţi indicii erau pe minus, de la -0,58% la BET FI și -0,93% pe BETAeRO la -2,27% în cazul BET-NG, unde sunt incluse companiile din energie şi utilităţi.
Valoarea totală a tranzacțiilor (lichiditatea) se ridica la aproape 120 de milioane de lei, în timp ce media anului curent este de 58,61 milioane de lei.
Din aceasta, cea mai mare parte a tranzacțiilor s-a derulat cu acțiuni Hidroelectrica, în valoare de 65,1 milioane de lei.
Acțiunile companiei de stat scădeau cu aproape 4,8%, la jumătatea ședinței de tranzacționare.
Amintim că, luni, Morgan Stanley, una dintre cele mai mari bănci de investiții din lume, a transmis că vede o corecție a prețului acțiunii Hidroelectrica și recomandă reducerea expunerii, după scăderea prețului energiei electrice. „Pare scumpă acum”, a comentat un analist al băncii. Aceleași preocupări legate de prețul energiei se aplică și în cazul companiei cehe de electricitate CEZ.
Și banca britanică Barclays și-a modificat recomandările. Analistul Peter Crampton de la Barclays a redus recomandarea pentru Societatea De Producere a Energiei Electrice din Hidrocentrale Hidroelectrica SA la „equal-weight” de la „overweight”. „Equal-weight” (ponderea egală) este o măsură proporțională care acordă aceeași importanță fiecărei acțiuni dintr-un portofoliu sau un fond index, indiferent de dimensiunea unei companii.
În urmă cu o săptămână, grupul american bancar retrograda Hidroelectrica din cauza prețului acțiunilor și a divergenței prețului la energie.
„Reducem ratingul Hidroelectrica la Sell și reducem prețul țintă la 109 RON/acțiune. Acțiunile Hidroelectrica au avut o performanță bună de la IPO (plasată la 104 RON în iulie 2023), în ciuda unei scăderi semnificative a prețurilor energiei electrice în aceeași perioadă, care pentru un contract european de încărcare de bază pe un an au scăzut de la 140 EUR/MWh la 85 EUR/MWh. Chiar dacă am asistat la o scădere a RFR în România la c.6,3% (de la c.6,8% în iulie), ceea ce este pozitiv pentru evaluare, și chiar și după rapoartele conform cărora MSCI ia în considerare trecerea României de la Frontier Market la Emerging Market (vezi Bloomberg, 12-iul-23, link), ceea ce ar putea crea o cerere tehnică pentru acțiunile Hidroelectrica, considerăm că acțiunile Hidroelectrica au devenit prea scumpe, iar raportul risc/recompensă pare înclinat în jos. Considerăm că randamentul dividendelor Hidroelectrica, care este un parametru cheie de evaluare la care se uită investitorii, va scădea la 6-7% pe termen mediu (față de 8,6% în 2023E)”, arată analiștii Citi.