BT Capital Partners dă un preţ-ţintă de 17,27 lei pentru acţiunile Purcari, plus 13,6% faţă de preţul actual. Analiştii BT CP acordă producătorului de vinuri un rating de „outperform“

BT Capital Partners, divizie de brokeraj bursier a grupului Băncii Transilvania, care include şi cea mai mare bancă din România, are un preţ-ţintă pentru următoarele 12 luni de 17,27 de lei pentru acţiunile compa­niei vinicole Purcari (simbol bursier WINE), adică estimează o creştere de 13,6% faţă de preţul de tran­zacţio­nare din prezent.

Societatea de brokeraj consideră că Purcari va supraperforma în următoarele 12 luni, potrivit raportu­lui de analiză publicat pe platforma bvbresearch.ro, datat 18 noiembrie.

Acţiunile WINE se tranzacţio­nau vineri după-amiază la preţul de 15 lei pe unitate, în scădere cu 1,1% faţă de şedinţa precedentă. De la începutul anului 2021 acţiunile înregistrează un avans de 36,4% pe o lichiditate de 138 mil. lei, emitentul având 606 mil. lei capitalizare, potrivit datelor BVB.

 » Aflați mai multe informații aici.