BREAKING Coaliția a decis strategia comună pentru alegeri: alegeri comasate și liste comune

Rareș Bogdan (PNL) și Mihai Tudose (PSD) au anunțat, miercuri, la ora 10.30, că coaliția a decis strategia comună pentru alegeri, care la ora 16.00 va fi validată în ședințele separate ale conducerilor PSD și PNL, iar decizia finală va fi anunțată public de liderii celor două partide la ora 19.00.

„Ne-am întâlnit la ora 8.00, am avut o discuție foarte serioasă, aprofundată și am convenit cu toții să mergem în fața partidelor noastre pentru a discuta principiile și un proiect important”, a precizat Rareș Bogdan într-o declarație comună cu Mihai Tudose.

„Așteptam o cercetare sociologică despre ce doresc românii. A sosit azi-noapte. Mai mult de 60% din români doresc comasarea și o majoritate chiar mai mare doresc o continuitate a guvernării și o coerență a guvernării”, a declarat și Mihai Tudose.

„Azi la ora 16.00 avem ședințe de coducere simultan, să vedem ce zic colegii nostri despre strategia noastră. Vom avea o coaliție imediat după, iar la ora 19.00 veți avea în față pe cei doi președinți de la cele două partide”, a mai spus Tudose.

Președinții PSD și PNL, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, vor face anunțul public la ora 19.00.

firesc să ne ascultăm glasul colegilor de la ora 16.00 în birourile de conducere ale celor două partide. Ieri am explicat colegilor de la Bruxelles, am stat de vorbă cu Manfred Weber”, a mai precizat Rareș Bogdan.

Ce se știe până acum:

PSD și PNL au convenit asupra comasării alegerilor europarlamentare cu cele locale. Acestea din urmă erau programate în septembrie. Prin comasare, ambele alegeri vor avea loc pe data de 9 iunie.

Cele două partide vor participa pe liste comune la europarlamentare. Rămâne de văzut cine va deschide lista: un independent sau un candidat de la PSD sau de la PNL.

Liberalii mai vor ca paritatea pe listele la europarlamentare să fie de 1 la 1, însă este greu de crezut că PSD, care are în sondaje aproape dublu față de PNL, va accepta acest raport de forțe. În total, România are 33 de locuri de europarlamentar, care se împart în funcție de rezultatele obținute de toate partidele participante la scrutin.

Pragul electoral la europarlamentare este de 5%. Vor obține poziții de europarlamentar doar partidele care trec pragul.

Având în vedere că este o simplă alianță electorală, ea nu trebuie încrisă la Tribunal, au mai declarat pentru G4Media.ro surse liberale. Pe buletinele de vot o să figureze cel mai probabil ca Alianța PSD-PNL.

PNL vrea să aibă candidat propriu la primăria Capitalei și să participe separat de PSD la alegerile locale, au declarat surse liberale pentru G4Media.ro. Potrivit acestora, este posibil să existe punctual liste comune în unele orașe, dar în rest cele două mari partide se vor afla competie la alegerile locale.

Problema candidatului la prezidențiale și o eventuală comasare cu alegerile parlamentare din toamnă va fi discutată după alegerile din iunie. PSD și PNL vor fiecare să dea candidatul pentru Cotroceni, din acest motiv reprezintă un subiect delicat pentru cele două partide.