Bistriţa-Năsăud: Mașină în care se aflau doi copii, lovită de tren. A fost activat planul ROȘU de intervenție
Un autoturism în care se aflau un adult şi doi copii a fost lovit de un tren, duminică seară, în localitatea Miceştii de Câmpie, iar prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud a declanşat Planul roşu de intervenţie. În tren se aflau circa 20 de călători, iar până în prezent nu au fost comunicate informaţii despre eventuale victime.
„În această seară prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud, Mica Oprea, a declanşat planul roşu de intervenţie care urmare a unui accident feroviar în localitatea Miceştii de Câmpie. Din primele informaţii primite, în autoturism se aflau 3 persoane – un adult şi doi copii, iar în tren se aflau aproximativ 20 de călători”, a anunţat Prefectura Bistriţa-Năsăud, informează Bistrițeanul.
La fața locului intervin modulul SMURD și un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă SMURD, un echipaj de prim ajutor de la Sărmașu și SVSU Miceștii de Câmpie.
Sursa foto: bistriteanul.ro