AUR, singurul partid care a votat contra proiectului de lege privind înființarea unui „Barnevernet” în România

Alianța pentru Unirea Românilor este singurul partid care a votat împotriva Proiectului de Lege privind organizarea activităţii de prevenire a separării copilului de familie, prin care, de fapt, coaliția de guvernare, cu sprijinul USR și al minorităților, vrea să înființeze un „Barnevernet” românesc.

„La Senat am votat împotriva L8/2023 (PL-x 145/2023 la Camera Deputaților) pentru a preveni separarea copiilor de familie. În societatea noastră, familia reprezintă baza solidă a dezvoltării și protecției copiilor, iar AUR susține aceste valori fundamentale”, a anunțat senatorul AUR Sorin-Cristian Mateescu.

Alianța pentru Unirea Românilor nu susține acest proiect de lege în forma lui actuală. În acest sens, parlamentarii AUR au reușit, prin presiunea exercitată în comisiile parlamentare și în Plenul Camerei Deputaților, să retrimită la comisii acest proiectul de lege, prin care ministerul făcut cadou Gabrielei Firea încearcă aducerea unui sistem de tip „Barnevernet” în România.

De altfel, proiectul de lege a stârnit indignare în rândul cetățenilor simpli, care cer tuturor parlamentarilor să nu voteze o astfel de lege prin care se urmărește separarea forțată a copiilor de familii motive relative sau chiar aberante. Românii plecați peste hotare pentru a-și asigura un trai decent și-ar putea vedea copiii rămași acasă, în România, instituționalizați cu forța.

Potrivit acestei legi, copiii pot fi separați forțat de familie, dacă:

  • părinții sunt plecați la muncă în străinătate;
  • exercită influențe negative asupra copilului;
  • unul sau mai mulți copii nu sunt vaccinați.


Parlamentarii AUR au făcut apel către toți cetățenii români să pună presiune asupra factorilor de decizie astfel încât o asemenea lege să nu fie adoptată în România.