AUR, acuzații la adresa guvernării Ciolacu: Se fac presiuni pentru închiderea magazinului Casei de Comerț UNIREA pentru că nu servește intereselor politice ale PSD
Abuzurile guvernării Ciolacu continuă. După ce au interzis fermierilor și transportatorilor să protesteze în Capitala țării, după ce au asmuțit forțele de ordine cu armele asupra civililor, acum Marcel Ciolacu și guvernul PSD-PNL face presiuni uriașe asupra conducerii Casei de Comerț UNIREA.
Motivul principal ține de frustrările șefului guvernului cu privire la prezența lui George Simion, președintele AUR, la deschiderea magazinului Casei de Comerț UNIREA.
Pe lângă presiunile deja clasice pentru guvernările PSD-PNL din ultimii 34 de ani, și anume trimiterea Corpului de Control la instituțiile „insubordonate”, marionetele lui Marcel Ciolacu au trecut și la execuții în rândul conducerii Casei de Comerț UNIREA.
Primul lucru făcut de guvernul PSD-PNL a fost acela de a schimba Consiliul de Administrație al instituției fără a respecta măcar procedura legală, așa cum arată membrii demiși în contestația făcută. În fruntea acestui nou consiliu, ministrul Florin Barbu și-a pus propria marionetă, pe consilierul său personal, Alexander Degianski, funcție care îi generează o situație de incompatibilitate.
Pasul următor al tandemului pesedist Ciolacu – Barbu va fi înlocuirea doamnei Mariana Cotoi, directorul general al Casei de Comerţ „UNIREA”, al cărei singur păcat este acela de insubordonare față de puterea pesedistă.
În scurt timp, unui lucru bun făcut pentru producătorii români i se va pune cruce de guvernul Ciolacu doar pentru că nu servește intereselor politice ale PSD.
AUR îi solicită premierului Marcel Ciolacu și ministrului agriculturii, Florin Barbu, să înceteze acțiunile de intimidare și presiunile pe care le fac asupra conducerii Casei de Comerț UNIREA și să se concentreze mai mult pe identificarea de soluții pentru producătorii și agricultorii români.