Astronomii au descoperit un nou sistem planetar perfect. Ce spun despre posibilitatea de a găzdui forme de viață
Până acum, omenirea a descoperit sute de galaxii cu multiple planete orbitând haotic. Fiecare dintre ele este unică, dar un nou sistem descoperit recent este cu adevărat special.
Compus din șase planete, sistemul HD 158259 se află la 88 de ani lumina de Terră și este format în jurul unei stele similare Soarelui ca masă, doar că un pic mai mare. Sistemul este format dintr-un super-Pământ și cinci aștri mai mici, similari lui Neptun.
După ce l-au monitorizat timp de șapte ani, astronomii au descoperit că toate cele șase planetele au orbite în deplină armonie unele cu celelalte. Această descoperire ne-ar putea ajuta să înțelegem mai bine mecanismele formării sistemelor planetare și felul în care acestea ajung să alcătuiască diverse configurații.
Folosind măsurători realizate cu ajutorul spectografului SOPHIE și al telescopului TESS, o echpă internațională condusă de astronomul Nathan Hara de la Universitatea din Geneva, a putut calcula precis orbita fiecăreia dintre planete, iar acestea sunt extrem de apropiate: 2.17, 3.4, 5.2, 7.9, 12 și 17.4 zile. Cu toate acestea, planetele nu au intrat până acum în coliziune.
„Despre astfel de sisteme se consideră, de obicei, că s-au format undeva departe de steaua în jurul căreia gravitează și au migrat spre ea ulterior. În acest scenariou, rezonanța joacă un rol crucial”, a explicat astronomul Stephane Udry. Deocamdată nu se știe dacă ele ar putea sau nu să găzduiască forme de viață, dar rămâne de văzut ce vor afla cercetătorii în viitor.
__________________________________________________________________________________________________
Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: