Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, a făcut noi precizări, astăzi, privind restricțiile care vor fi impuse de luni la nivel național. (vezi restricțiile AICI)
Principalele declarații ale lui Raed Arafat:
Au fost adoptate HG și OUG, iar noile măsuri ar urma să intre în vigoare luni (vezi documentul AICI)
Portul măștii va fi generalizat, în spații deschise, indiferent de incidență. Credeți-mă, este măsura care va duce cel mai mult la reducerea răspândirii virusului, dacă va fi respectată.
A doua măsură națională este închiderea magazinelor la 21.00. Menirea este limitarea mobilității și a contactului. Sunt excepții – cine asigură livrarea la domiciliu, farmacii și benzinării, care rămân deschise.
Limitarea deplasărilor între orele 23:00 – 5:00, pentru că acesta e intervalul în care tinerii, cel mai mult, se deplasează să se viziteze, dau petreceri, ies afară
Sunt excepții în baza unor documente justificative (titlu de călătorie, legitimație de serviciu, adeverință de la angajator sau declarație pe proprie răspundere): deplasările în interes profesional, asistență medicală ce nu poate fi amânată, medicamente, îngrijire copii/vârstnici.
Interzicerea petrecerilor. A mai fost introdusă o clarificare pentru ce se înțelege prin terase – definirea clară se regăsește în legea antifumat. Spațiul închis are acoperiș și două laturi. Se aplică regula spațiilor închise, atunci, neputând fi tratate ca terase
Interzicerea funcționării piețelor, târgurilor. Exepție fac piețele închise, cu respectarea normelor
Decalarea programului de lucru în cel puțin 2 grupe, la interval de o oră, urmând să fie făcute. Este obligatorie acolo unde sunt mai mult de 50 de angajați
Prin ordin al ministrului Educației, creșele și after-school-urile rămân deschise. În rest, școlile trec în online. În decizia CNSU era prevăzut că se închid și școlile