Aproape 6.000 de crime sunt investigate în Ucraina, Rusia neagă orice implicare: „O insinuare bine pusă în scenă, nimic altceva”
Peste 5.800 de presupuse crime comise de militari ruși sunt anchetate de autorități, susțin oficiali din Ucraina, potrivit Sky News, anunță Mediafax.
Peste 5.800 de crime ar fi fost comise de militarii din Rusia, susține Ucraina. Este vorba despre 5.889 de infracțiuni înregistrate de Biroul Procurorului General al Ucrainei.
Anunțul vine după ce purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin a negat că astfel de crime au fost comise. „Negăm că armata rusă poate avea ceva în comun cu aceste atrocități”, a declarat Dmitri Peskov, pentru Sky News.
El a susținut că imaginile de la Bucea, unde fotografiile arată numeroși civili ucraineni uciși, au fost o „insinuare bine pusă în scenă, nimic altceva”.