Anisie șochează din nou: În casele fără curent electric elevii pot urmări lecțiile la televizor
Invitată în studioul Realitatea TV, în cadrul emisiunii ”Legile Puterii”, cu Alexandra Păcuraru, ministrul Monica Anisie a făcut o nouă gafă.
Întrebată de realizatoarea emisiunii dacă i-a luat în calcul și pe copiii care nu au curent acasă pentru școala online, ministrul a dat un răspuns mai amplu, spunând, printre altele, că aceștia au posibilitatea de a urmări lecțiile la televizor.
„S-au luat și astfel de măsuri încă din perioada în care am fost în situația de urgență. Cu toții am stat acasă și am desfășurat cursurile în sistem online. Acolo unde nu a existat această posibilitate, unitatea de învățământ a asigurat materiale de lucru pentru copii în așa fel încât să continue învățarea.
Mai mult decât atât, Ministerul Educației a realizat în parteneriat cu televiziunea română programul tele-școală, prin care am continuat pregătirea elevilor pentru examenele naționale”, a declarat Anisie.