Angajații Romgaz denunță practici fraduloase ale conducerii

Mai mulți angajați ai Romgaz au redactat o scrisoare de tip plângere/sesizare care ar urma să fie adresată autorităților guvernamentale, autorităților de control și organelor de cercetare penală, în care denunță presupuse nereguli în activitatea conducerii executive a companiei.

“Domnule Prim-Ministru al Romaniei

Marcel Ciolacu

Domnule Ministru al Energiei

Sebastian Burduja

Doamnă Președinte PNL – filiala Sibiu

Raluca Turcan

Curtea de Conturi – filiala Sibiu

Direcția Națională Anticorupție – Tg.Mureș

Stimați domni,

Stimată doamnă,

În rândurile de mai jos, dorim să vă aducem la cunoștință câteva chestiuni care se petrec în aria de competență și influență a Dumneavoastră și față de care, dacă nu veți lua măsuri urgente, vor escalada și vor avea un impact negativ major, poate chiar vor fi decontate la următoarele alegeri. Am ales aceasta formă de comunicare cu domniile voastre pentru că încă nutrim speranța că veți reusi să urniți lucrurile…altfel, nu avem altă variantă decât de a face plângeri penale și să le depunem la Instituțile Statului Român, pentru că ceea ce veți citi în rândurile de mai jos, sunt fapte de natură penală interesante și pentru procurori.

Pentru a oferi o alternativă a modului de valorificare a gazului metan extras și pentru a asigura o formă de dezvoltare modernă a societății Romgaz, plecând de la Programul de Guvernare 2013-2016 aprobat în Parlament la data de 21.12.2012, s-a luat decizia realizării unui studiu de fezabilitate în vederea modernizării unității de producere a energiei electrice de la Iernut. În acest sens, la data de 18.06.2013 s-a semnat contractul de prestari servicii cu ISPE București, care a prezentat Romgaz – ului mai multe variante de retehnologizare a unității Iernut. Prin sedinta CTE din data de 16.07.2014, echipa de specialiști din Romgaz a luat decizia de a se investii în vederea producerii a peste 400 Mwh energie electrică. A urmat procedura de achiziție care s-a finalizat cu semnarea unui contract cu societatea Duro Felguera SA din Spania, un contract de execuție lucrări care avea caracteristica unui contract “ la cheie” , care cuprindea atât partea de proiectare , livrarea echipamentelor, executia lucrărilor cât și punerea în funcțiune a noii unități modernizate. Practic Romgaz recepționa, la final, o nouă centrala de producere a energiei electrice. Pe parcursul derulării contractului, având în vedere valoarea foarte mare a acestuia, s-au efectuat plăți parțiale în baza situațiilor de lucrări verificate și aprobate de diriginții de șantier, realizându-se recepții doar cantitative, recepția calitativă urmând a se face la momentul punerii în funcțiune.

Evident că o astfel de lucrare complexă a ridicat și probleme, dar specialiști din Romgaz, cu experiența dobândită în urma derulării multor contracte de modernizare a stațiilor de comprimare sau a stațiilor de uscare gaze naturale (investitii incomparabile din punct de vedere valoric, dar echivalente ca și complexitate), a gestionat, împreună cu partenerii contractuali, situațiile apărute și au identificat soluții care să ajute la finalizarea lucrăriilor.Atât în mandatul dl.Virgil Metea, a dl.Corin Cindrea cât și în mandatul dl.Adrian Volintiru(directori Romgaz – n.r.), lucrările de modernizare a unității de la Iernut au avansat, și chiar dacă au apărut unele întârzieri în procesul de execuție, exista convingerea că lucrările vor fi finalizate astfel încât să putem începe producerea de energie electrică, în cursul anul 2021.

        Începând cu anul 2021 la conducerea Romgazului este numit, în funcția de Director General, dl.Jude Aristotel, care printre primele decizii importante, care s-au dovedit a fi catastrofale pentru Romgaz, este de a rezilia contractul de execuție a lucrărilor de la Iernut. Această decizie a fost urmată ,în avalanșă, de alte decizii care au arătat nivelul de incompetență a dl.Jude Aristotel, sau mai pe scurt Telu.

        … fără ca în întreaga lui perioada ca angajat al Romgaz, să fi realizat ceva semnificativ, orice, cât de puțin, l-a dezinformat pe dl.Virgil Popescu, Ministrul Energiei la aceea dată, acuzând faptul că contractul de lucrări în forma în care a fost semnat este o eroare, el neînțelegând ideea contractului  „ la cheie” .Prin urmare a încercat să recepționeze echipamentele care erau livrate și se aflau pe locație, practic acestea trebuiau să treacă în proprietatea Romgaz.A semnat un contract cu un evaluator independent, și anume TUV ROMANIA-AUSTRIA care să identifice cantitatea de lucrări rămasă de executat și care trebuia să determine un caiet de sarcini care urma să fie atribuit unui alt constructor.Este ușor de sesizat incompetența lui Telu, faptul că nu cunoaște modul de realizare a unor astfel de lucrări, faptul că a subapreciat întregul colectiv al companiei alegând un mod solitar de a lua deciziile, desi anterior emiterii deciziei de reziliere a avut pe masa tot felul de materiale care arătau clar că rezilierea va fi paguboasă pentru Romgaz, iar cum și era de așteptat, această decizie de amator a generat prejudicii uriașe, a realizat pași greșiți, generând situații care, pentru a fi rezolvate, vor costa Romgazul enorm de mult.

        În concret, în urma rezilierii contractul s-a pierdut perioada de garanție acordată de General Electric, turbinelor, principalele echipamente ale unității de producere a energiei electrice, s-au oprit lucrări fără a li se asigura conservarea și protejarea lor. 

Pentru a finaliza lucrarile, Telu a luat o decizie manageriala deosebit de proastă atât pentru Romgaz, cât și pentru Statul Roman, și anume aceea de a încheia odată cu semnarea noului contract de execuție lucrări și un contract de tranzacție pentru “a stinge trecutul” cu executantul spaniol. Adevăratele probleme pentru Romgaz izvorăsc chiar din această tranzacție.

Prin această tranzacție, negociată de Telu (pentru că el a fost “locomotiva” întregii negocieri), Romgaz a renunțat la penalitățile de întarziere ( din vechiul contract) calculate și percepute (facturate) de Romgaz de 0,1% pe zi de întarziere (cca.400 mii euro/luna – raportat la rest de executat/de plătit), și care până la data rezilierii a totalizat suma de aprox.2,2 mil euro, dar ( și mai grav) a renunțat și la daunele interese rezultate din nepunerea în funcțiune a centralei Iernut , la termenul contractual la care era îndreptățită Romgaz. Aceste daune au fost calculate doar până la intrarea în insolvență a Societății Romelectro (unul din asociații din consorțiul constructor).

Undeva în jurul datei de 10.04.2022 a fost termenul de înscriere la masa credală a S.C Romelectro București, drept urmare s-a trecut la calculul beneficiului nerealizat datorită nefuncționării centralei Iernut de la data 26.12.2020 și până la data de 31.03.2022. Calculul a arătat faptul că Romgaz a înregistrat un beneficiu nerealizat de aprox.60 mil.euro pentru această perioadă. Dacă aceasta ar fi fost calculată până la zi, această sumă s-ar situa la nivelul sutelor de milioane de euro!!!!!!!!!!. Dar, Telu nu a dorit efectuarea acestui calcul, tocmai pentru a nu se putea evalua corect dimensiunea prejudiciului produs Romgaz prin rezilierea contractului de lucrări.

Cu această sumă de aprox. 60 mil.euro, Romgaz s-a înscris la masa credală a S.C.Romelectro, sumă la care s-a renunțat prin tranzacție, iar altele nici măcar nu au fost calculate, iar către firma spaniola Duro, nu s-a îndreptat nimeni, nu s-a deschis nicio acțiune în instanță, pentru că acest lucru a fost interzis de către Telu.

Contractul de tranzacție a fost supus aprobării AGA, dar și acest fapt a fost făcut într-un mod discutabil. Pe site-ul companiei Romgaz apare referatul prin care se solicită aprobarea AGA pentru încheierea tranzacției, dar acest material este incomplet și nu conține punctele esențiale, și anume faptul că se renunță atât la penalitățile de întârziere și beneficul nerealizat, ba mai mult aprox 30 mil euro, prin aceasta se mai restituie ( fără temei) și garantia de buna executie reținută (!!!!!) ca urmare a rezilierii contractului vechi, iar pentru o bună parte din aceste sume restituite fără temei legal nici nu s-a solicitat vreun instrument de garantare a acestor sume. De ce s-a restituit această garanție de bună execuție dacă contractul a fost reziliat ca urmare a neexecutării obligațiilor contractuale de către spanioli???!!! Iar pentru continuarea lucrărilor s-a încheiat un contract nou care nu are nici o legătura cu vechiul contract???

Pe de altă parte, Duro (executantul lucrării) a acționat în judecată Romgaz, atât pentru anularea notificării de reziliere, cât și pentru pretenții, valoarea întregului demers judiciar ridicandu-se la aprox.30 mil.de euro, sume care nu au fost niciodată recunoscute de Romgaz, ba mai mult, tot timpul au fost considerate ca fiind solicitate fără temei. La data prezentei nu există o pronunțare de instanta nici pe subiectul anulării notificării de reziliere, nici pe daunele solicitate de Duro, dar totusi tranzacția s-a incheiat.

În concret, Duro renunță la niște sume fictive (solicitate prin dosarul de instanță nr.952/85/2021, respectiv 37608/3/2021), și care nu îi sunt datorate, iar Romgaz prin calitățile manageriale deosebite ale lui Telu, renunță la sume certe, facturate de către Romgaz,și de care nu va mai putea beneficia vreodată, acordând totodată și un “premiu” spaniolilor de alte milioane de euro prin eliberarea garanțiilor executate ca urmare a nefinalizării lucrărilor în termeul contractual, în parte fără un instrument de garantare a acestor sume.

CONCLUZIE:

– prin tranzactie Duro nu renunță la nimic (sumele sunt absolut ipotetice), iar Romgaz renunță la:

– 2,2 mil.euro penalitati de intarziere (calculate, facturate);

– 60 mil.euro beneficiu nerealizat (pana la 31.03.2021)

– beneficiu nerealizat din 31.03.2021 pana la zi (probabil alte cateva sute de milioane de euro, pe fondul pretului energiei);

– restituie garanția de bună execuție reținută ca urmare a nefinalizării centralei Iernut ( care a fost executată ca și sancțiune contractuală), iar o parte din aceasta se restituie fără instrument de garantare (doar cu garantia “morală” că acei bani ajung înapoi în proiect).

Și pentru ca “tranzactia” să fie și mai profitabilă, dat fiind faptul că Romgaz nu a beneficiat de garanția lucrării, acum sunt prevăzuti bani (de ordinul milioanelor de euro) pentru a beneficia de o noua garantie pentru echipamente contra unui cost foarte mare, toate acestea și în contextul în care, anterior rezilierii, Telu a avut pe masă o ofertă din partea Duro de a finaliza lucrările cu o suma de aprox.30 mil.euro. Acum s-a încheiat noul contract pe o suma de aprox. 66 mil euro (rest de executat), plus returnarea fără temei a garanției de bună executie reținută din vechiul contract, și renunțarea la toate celelalte pretenții la care Romgaz era indreptățită (conform contract de tranzactie).

        Practic timp de doi ani nu s-a produs energie electrică, România a fost văduvită de acest aport de energie și nimeni nu este de vină, nici constructorul și nici Telu, autorul a toată această bătaie de joc. Sunt încălcate prevederi atât în domeniul achizițiilor cât și în domeniul regimului fiscal, Statul Român fiind “văduvit” de plata la Bugetul de Stat, de taxele și veniturile, care erau generate de profitul rezultat prin exploatarea centralei de la Iernut în acești doi ani.

        Astfel, prin reluarea relației cu Duro Felguera , Romgaz a trebuit să plătească , să cumpere, cu milioane de euro , ani de garanției a echipamentelor, ani care s-au pierdut prin decizia de reziliere a contractului initial. În mod normal, un Director General competent și responsabil, ar fii identificat soluții care să ducă la finalizare lucrărilor, și nicidecum cum a făcut Telu, anulând în mod neprofesional acel contract de lucrări.La acel moment, se discuta prin societate că Telu, ar fi luat această decizie catastrofală pentru Romgaz și nu numai, mânat de dorința de a aloca lucrările spre societățiile conduse de Comănescu.Suntem convinși că la acest moment sunt instituții ale Statului Român care dețin informații corecte legat de ce a fost în spatele acestor decizii.

        Acest incompetent, Telu, și-a desăvârșit opera telurică asupra Romgazului ( a reușit să-și transforme numele în renume) semnând, celebrul de acum, contractul cu Exxon, fără a realiza un audit real al rezervelor de gaze naturale declarate a fi în perimetrul Neptun, fără a realiza un audit financiar conform standardelor uzuale în domeniul unor astfel de achiziții.Toate proiectele importante ale Romgazului, în mandatul lui Telu, au murit, au fost distruse,s-au au fost realizate în detrimentul Statului Român…… Iernut, Caragele, Neptun Deep…..câte dovezi ale incompetenței acestuia și ale celor ce l-au susținut ( Director Divizie Exploarare Tătaru Argentina – responsabilă în mod direct de evaluarea zăcamintelor în procesul de achiziție a perimetrului Neptun de la Exxon și vinovata principală a stagnării dezvoltării perimetrului Caragele),   și actualul Director General , la acea vreme Director Economic Răzvan Popescu ), mai trebuie valorificate, ca destituirea lui și a celorlalți incompetenți, din orice funcție de conducere din Romgaz, cu sau fără mandat, să se întămple cât mai urgent ?!

        Domnule Prim-Ministru, știm că în cursul anului 2022,când dumneavoastră ați ridicat problema lucrărilor din zona Caragele, Telu împreună cu Tătaru Argentina                     (această directoare, atât de incompetentă încât și Telu a realizat acest fapt și a schimbat-o din funcție, târziu, dar a făcut-o), v-a informat că lucrările de explorare și exploatare a perimetrului Caragele au fost sistate pentru că ei au descoperit, că în mandatele directorilor generali anteriori, s-ar fi realizat lucrări de foraj doar de dragul de a săpa , pentru ca firmele de foraj să aibă de lucru. Domnule Prim-Ministru, săparea de sonde în etapa de explorare prezintă un risc de reușită de 50 – 60%, este vorba de o procedură de cercetare la adâncimi foarte mari, este imposibil ca toate sondele săpate să și poate fii trecute în producție. Neștiind cum să gestioneze această problemă de investiții, de dezvoltare a Romgazului, a preferat să oprească dezvoltarea proiectului Caragele, proiect care la preluarea mandatului de Director General de către Telu și a funcției de Director Divizie Explorare de către Tătaru Argentina, era pe drumul cel bun, existau angajamente realizabile astfel încât să poată fii crescută producția de gaze natural și a asigura atât de dorita independență energetică.


      În aceștia doi ani, de cănd Telu , a preluat conducerea Romgazului, nu s-a realizat nicio investiție semnificativă (excludem Exxon, deoarece este de notorietate faptul ca afacerea au încheiat-o altii, el fiind doar instrumentul prin care sa realizat tranzacția și cel care a ascuns datele reale) , nu s-a modernizat nicio Stație de Comprimare Gaze Naturale ( având în vedere vechimea și uzura unor stații de comprimare există pericolul opririi lor în plin sezon rece ), nu s-a modernizat nicio Stație de Uscare Gaze Naturale, (ultima  Stație de Uscare Gaze Naturale , de la Coșereni, a fost demarată în mandatul dl.Adrian Volintiru), nu s-au legat sonde noi la sistemul de colectare a gazelor naturale, nu s-a reparat nicio conductă colectoare de gaze naturale. La acest moment Romgaz își vehiculeaza 80% din  producția de gaze naturale prin conducte ale căror durate de viață a expirat, o mare parte dintre acestea trebuie înlocuite sau măcar supuse unor proceduri tehnice care să elimine apariția unor situații nefericite.Această situație a conductelor colectoare de gaze naturale este cea mai strigentă problemă de mentenanță a Romgazului, pe care acest director o ignoră cu desăvârșire

        Cireașa de pe tort a dl.Telu este modul în care și-a stabilit singur criteriile de alegere a Directorului General adj. cu mandat, interzicând celor cu pregătire de natură tehnică să participe, inginerii din domeniul extracției gazelor naturale nu și-au putut depune candidatura la această funcție. , pentru că nu a vrut Telu.Mai rău este că a convins Consiliul de Administrație și pe dl.Ministru al Energiei că această procedură este benefică Romgazului.

Efectiv, în data de 14.03.2023 a fost ales prin votul AGA Consiliul de Adminsitrație al SNGN ROMGAZ SA, și care până la această dată nu a depus Planul de Management la Autoritatea Tutelară, împreuna cu indicatorii financiari și nefinanciari care se impun a fi negociați în conformitate cu prevederile art.30 al.1-4 din OUG 109/2011.

Selecția Directorului General și a Directorului General Adjunct (cu mandat – Romgaz fiind unica societate pe sistem unitar care are contract de mandat și la Director General Adj ?!?!) a fost realizată în baza aceleași scrisori de așteptări care a fost elaborată de autoritatea tutelară pentru membrii Consiliului de Administrație. Consiliul de Administrație al SNGN ROMGAZ SA nu a elaborat o scrisoare de așteptări pentru conducerea cu mandat a societății (director general si director general adjunct), ci a utilizat scrisoarea de așteptări eleborată de autoritatea tutelară pentru selecția membrilor Consiliului de Administratie.

Considerăm că selecția efectivă s-a făcut cu încălcarea legii, deoarece, condițiile impuse erau “dedicații” clare pentru Director General (Răzvan Popescu) și director general adjunct (Aristotel Jude) în functii la acea dată, fără a se respecta specificul societății, asa cum este obligatoriu conform art.35 al.5 din OUG 109/2011.

Criteriile au fost atât de restrictive și dedicate, fiind prevăzut ca punct de maxim interes experiența în coordonarea negocierii unui contract de împrumut de o valoare de peste 300 mil euro, ceea ce nu are nici o legătura cu specificul societatii. Bineînțeles, doar cei doi candidati îndeplineau criteriile de prag valoric stabilit artificial, pentru ca anterior selecției, aceștia s-au ocupat în cursul normal al activității SNGN ROMGAZ SA de împrumutul luat pentru achitarea prețului exagerat, aferent preluării participației în proiectul Neptun Deep. Urmare a acestor criterii deosebit de restrictive ( prin care au fost eliminați indirect și posibilii candidați cu pregătire tehnica de specialitate – ing foraj-extractie sau geologi etc – pentru că nici un inginer nu are competența și expertiza să negocieze credite ). Ca urmare doar cei doi au fost candidați si drept urmare și selectați.

        Un alt aspect nelegal al procedurii de selecție constă în faptul că în condițiile de participare la selecție  ( documentele pe care candidații trebuiau să le prezinte la depunerea candidaturii) a fost solicitat și documentul numit “ Declarația de intentie” a candidatului.     Acest document  care trebuie întocmit pe baza scrisorii de asteptări pentru postul de Director General, trebuie elaborat de Consiliul de Administratie  ( și nu poate fi acelasi utilizat de Autoritatea Tutelară pentru selectia administratorilor).El este solicitat doar  candidaților selectați pe lista scurtă ( conf art.2 pct 7 din OUG 109/2011) și nu poate fi impusă depunerea acestuia la momentul înscrierii candidațiilor.

Întreaga procedură de selectie ilegală a fost făcută cu girul Consiliului de Administratie, care la rândul lui a fost ales în conditii discutabile (și care este la fel de vinovat), pentru că se poate observa faptul că sunt numiti anumiți oameni fără nicio legatură cu industria, ci aleși discreționar.

    În cadrul Consilului de Administratie este membru si acest Telu, care face parte si din organul  (CA) care a influențat semnificativ și aprobat criteriile (inclusiv pt el), acesta fiind în același timp și superiorul Directorului General dar si subalternul acestuia, fiind și Director General adjunct în cadrul companiei.

Dat fiind faptul ca selecția s-a realizat cu suspiciunea rezonabilă a încălcării prevederilor legale, toate actele emise de SNGN ROMGAZ SA, inclusiv angajamentele asumate, sunt susceptibile a fi anulate, pentru ca părtile implicate au permis, și și-au dat concursul pentru o selectie a conducerii cu încălcarea prevederilor legale.

Ca mod de funcționare și operare a conducerii, aceasta a instituit o practică greu de imaginat și crezut că se poate întampla într-o societate atât de importantă a Statului Român. Aceasta presupune semnarea tuturor documentelor “de la distanță și prin reprezentant” în acest caz “reprezentantul “ este secretara care aplică pe documentele oficiale și care produc consecințe juridice ștampila cu semnătura Directorului General., pentru ca Răzvan Popescu nu prea se deplaseaza la Mediaș, iar documentele se “semnează” cu această ștampilă (reprezentând semnătura lui), de către secretară. Aceasta face acest lucru după ce anterior îi transmite capturi foto după toate aceste documente folosind serviciul de mesagerie whattsup, inclusiv după cele cu conținut “privilegiat” sau confidențial. Consecință acestui fapt este că toate documentele probabil că se afla stocate în memoria telefonului secretarei, creindu-se astfel o gravă încălcare a procedurilor interne și o situatie de vulnerabilitate în securitatea datelor și informațiilor.

Acestea sunt doar câteva exemple de incompetență profesională, de manipulare și minciună, moduri în care și astăzi Telu și Directorul General, aleg să conducă Romgazul.

De ce? pentru că poate……peste tot în companie strigă că este susținut de Raluca Turcan și nimeni nu se poate atinge de el.

D-na Președinte a PNL – filiala Sibiu, Raluca Turcan, vă rugăm,în calitate de angajați ai Romgaz, de locuitorii ai orașului Mediaș, de cetățeni ai Județului Sibiu, să susțineți promovarea pe posturile arondate politic PNL , a persoanelor de calitate profesională certă, de o moralitate sănătoasă, care să consolideze această companie, care să o dezvolte cu adevărat, în concordanță cu așteptările vremurilor ce le trăim.Știți că Telu, actualul Director General Adj. cu mandat,susținut politic de PNL ( așa declară el ), militează pentru mutarea sediului Romgaz la București? Orașul Mediaș depinde de existența istorică, de altfel, a companiei Romgaz,prin urmare nu cred că cei care au votat într-un număr atât de mare PNL, au girat prin această alegere, promovarea acestui incompetent care să distrugă istoria gazului metan din acest oraș. Vă rugăm din nou, să analizați cu mai multă atenție pe cine promovați și protejati în functii “cheie”, pentru că printre acesti “privilegiați” aveți și infractori, după cum se va dovedi. Că strigă peste tot că sunt protejați sub fusta dumneavoastră (ce o fi însemnând asta nu știm), nu va fi suficient să îi apere de consecințe, pentru că, cu tot respectul, nu credem că aveți o fustă atât de lungă, încât să acopere faptele penale, și ar fi păcat să le decontați și dumneavoastră.Oricum, pe câtă lume a jignit și supărat acest Aristotel Jude pe care îl protejati, cât rău a provocat companiei Romgaz,atât din punct de vedere a dezvoltării acesteia cât și a atmosferei de muncă, în 2024 vă puteti aștepta, cel puțin la câteva sute (sau prin efect de multiplicare), sau cateva mii de voturi mai puțin, o scădere a voturilor atribuite PNL din zona Mediaș.

        Aceste cuvinte menționate mai sus , nu se vor a fi un manifest politic, ci un strigăt de disperare împotriva incompetenței profesionale care este promovată și susținută în una din cele mai importante companii ale României.

        Domnule Prim-Ministru știm că ați susținut apariția Legii 361/2022 privind protejarea avertizorului de integritate, cu toate acestea alegem să rămânem anonimi, încercăm să ne protejăm locul de muncăm, Telu ne-a dovedit prin evenimentele din ultimele 24 luni că nu respectă nicio lege, nicio  procedură internă, calcă în picioare, înjură, amenință pe oricine are curajul să aibă o opinie contrară gândirii sale geniale.

        Cu speranța că aceste rânduri vor aduce adevărul la suprafață și vinovații pentru aceste fapte de natură penală vor fi trași la răspundere, și normalitatea se va reîntoarce în cadrul companiei Romgaz,vă mulțumim pentru răbdarea și timpul alocat studierii acestui material.”

Romgaz este a doua cea mai mare companie deținută de statul român, producând jumătate din gazele României și având o cotă semnificativă și în producția de electricitate. Anul trecut, a întregistrat o cifră de afaceri de 13,4 miliarde de lei și un profit de 2,5 miliarde lei. Este listată la bursă și funcționează după legea guvernanței corporative. Romgaz este implicată, alături de Petrom, în proiectul de zeci de miliarde de euro a extracției gazelor din perimetrul Neptun Deep, al Mării Negre.