Andrei Hangan (AUR): Fondurile din PNRR, o șansă pentru închiderea procedurilor de infringement în domeniul mediului
Senatorul AUR Andrei Hangan consideră că o parte din fondurile alocate prin Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) ar putea contribui la închiderea procedurilor de infringement în domeniul mediului, declanșate de Comisia Europeană. În acest sens, Hangan a înaintat o solicitare către Ministerul Mediului pentru a afla dacă autoritățile au în vedere utilizarea acestor fonduri pentru rezolvarea acestor proceduri, în special pe probleme ce țin de gestionarea a apei și protecția biodiversității.
Ministerului Mediului a transmis că monitorizează anual şi raportează către Comisia Europeană în procesul de infringement stadiul conformării aglomerărilor umane, pe baza datelor colectate de la autoritățile administrației publice locale şi operatorii de servicii de apă uzată.
Potrivit informațiilor, în vedere atingerii obiectivelor de mediu, în PNRR sunt cuprinse fonduri destinate extinderii rețelelor de canalizare (2.500 km) în aglomerările mai mari de 2.000 locuitori şi la conectarea a 88.400 de gospodării la reţele de apă şi canalizare prin programul naţional „Prima conectare la apă şi canalizare”.
În ceea ce privește tăierilor ilegale de arbori şi a comerțului cu lemn şi produse din lemn asociat, în PNRR sunt prevăzute o serie de măsuri care să contribuie la prevenirea și combaterea defrișărilor din pădurile României. În plus, componenta C7- Transformarea digitală este este unul din obiectivele principale pentru îmbunătăţirea gestionării pădurilor:
„Astfel, Măsura 15. Digitalizare în domeniul mediului, jalonul Capacitate sporită de supraveghere, control şi monitorizare a pădurilor prin intermediul unui sistem informatic integrat, are ca scop principal al investiției dispunerea de un sistem digital, inovator, pentru combaterea exploatării forestiere ilegale. Acesta va fi integrat cu Sistemul informațional integrat de urmărire a materialelor lemnoase SUMAL 2.0”, se arată în răspunsul transmis de Ministerul Mediului.
România are în acest moment mai mult proceduri de infringement pe rol din cauza problemelor nerezolvate de mediu. Cele mai multe fac referire la managementul defectuos al apelor, pădurilor și al deșeurilor.