Anchetă la Judeţean: Bolnav de Alzheimer, lăsat să plece din spital în papuci şi îmbrăcat cu pantalonii pe dos – Monitorul de Galati – Ziar print si online

Anchetă la Spitalul de Urgenţă Galaţi, după ce familia unui bărbat de 71 de ani, care suferă de Alzheimer, susţine că omul, ajuns în spital pentru o criză urinară, a fost lăsat să plece, deşi nu era în stare să se coordoneze, în papuci şi îmbrăcat cu pantalonii pe dos.

Bătrânul s-a pierdut după externare şi a fost găsit cu ajutorul distribuirilor pe reţelele de socializare. Familia intenţionează să dea spitalul în judecată, deoarece bătrânul a fost externat la ora 10.00, fără a fi anunţată familia, iar aceştia au aflat la ora 16.00. De abia după distribuirea mesajelor pe un site de socializare omul a fost găsit în zona unei farmacii din centrul oraşului.

 » Sursa: www.monitoruldegalati.ro