ANAF nu a reuşit să vândă terenurile Elenei Udrea și trebuie să scadă prețul. Cât va cere la următoarea licitație
ANAF nu a reuşit să vândă la licitaţie terenurile aparţinând fostului ministru Elena Udrea, pentru că la licitaţie nu s-a prezentat niciun cumpărător, relatează Profit.ro.
Astfel, preţul de aproximativ 800.000 de euro (inclusiv TVA) al grupului de şase terenuri ar urma să scadă la următoarea încercare cu 25%, la aproximativ 600.000 de euro, potrivit procedurii obişnuite a ANAF în astfel de situaţii.
Terenurile sunt situate în apropierea lacului Străuleşti, iar ANAF le vinde pentru a recupera prejudicii în dosarele penale în care a fost condamnat fostul politician.
Reducerea preţului nu înseamnă neapărat şi că preţul de vânzare va fi mai mic. În trecut, au fost situaţii în care ANAF a pornit de la un preţ redus şi a vândut la o valoare mai ridicată chiar decât preţul iniţial, precizează Profit.ro.
În data de 11 octombrie, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Lucian Ovidiu Heiuş, anunţa că vor fi scoase la licitaţie şase terenuri şi un punct de acces, precum şi două autoturisme ale Elenei Udrea, pentru a recupera prejudiciul din dosarul penal Gala Bute.
,,ANAF a scos la licitaţie şase terenuri ale doamnei Elena Udrea pentru a recupera prejudiciul din dosarul penal Gala Bute. Valoarea acestor terenuri este de 3,296 milioane de lei. Toate amănuntele legate de această licitaţie le găsiţi pe site-ul ANAF-ului. La fel, sunt scoase şi două autoturisme aparţinând tot debitoarei”, a spus Heiuş, la o întâlnire cu jurnaliştii.
Potrivit şefului ANAF, prejudiciul total este de 8,117 milioane de lei, adus Autorităţii Naţionale de Turism.
Sursa citată menţiona că preţul de pornire pentru cele şase terenuri, în cadrul licitaţiei, era de 3,296 milioane de lei, fără TVA. Licitaţia a avut loc pe 27 octombrie.
Pe lângă acestea, mai sunt scoase la vânzare două autoturisme: un Fiat 500 la preţul de pornire de 35.368 de lei şi un Mercedes-Benz la preţul de pornire de 37.971 de lei. Licitaţia este programată pe 8 noiembrie.
Heiuş a menţionat că ANAF a pus sechestru şi pe nişte terenuri în localitatea Nana, care urmează să fie valorificate, dar şi pe 50% din acţiunile Eurohotels, deţinute de Udrea.