Amenințări cu moartea împotriva doctoriței care a dezvăluit ororile de la Spitalul Sf. Pantelimon

O fostă doctoriță de la spitalul Pantelimon susține că a fost amenințată cu moartea după dezvăluirile despre ororile de la ATI, anunță Antena 3 CNN.

Femeia a depus plângere penală și susține că foștii colegi o acuză că le-a înregistrat pe asistente când vorbeau despre scăderea dozelor de noradrenalina.

”Conducerea spitalului, împreună cu Florina Pompilian, au dus o campanie de denigrare și hărțuire, de marginalizare a mea, punându-mi în cârcă tot acest eveniment. Că eu sunt cea care a pus infirmierele și asistentele să înregistreze, că eu sunt cea care a declanșat acest scandal.

Bănuiesc că era o presiune foarte mare din partea conducerii să elibereze locurile. La acea vreme erau foarte mulți pacienți și îmi aduc aminte momentul în care era secția de Terapie Intensivă supraîncărcată, și jos în UPU.

Gândiți-vă că noi nu mai aveam locuri libere pentru cei care se degradau de pe secția de pe medicală și eram nevoiți să-i aducem pe masa de operație.

De pe niște conturi false de Facebook am primit că voi fi otrăvită, să plec din țară, să plec în țările nordice”, spune medicul, potrivit Antena 3 CNN.