Ambasadorul SUA la NATO: Situaţia exporturilor de grâne din Ucraina este o problemă urgentă pentru întreaga lume. Leadership-ul României e indispensabil
Julianne Smith, ambasadorul SUA la NATO, aflată într-o vizită în România pentru a marca 25 de ani de la semnarea parteneriatului strategic dintre Statele Unite şi România, a declarat că România are un rol indispensabil în eforturile de scoatere a grânelor din Ucraina, ţara noastră implicându-se în mod determinant în găsirea celor mai bune soluţii.
„Discutăm foarte mult la nivelul NATO şi al organizaţiilor multilaterale care au capacitatea să se implice , dar şi la nivel individual, despre problema grânelor din Ucraina. Sunt ţări ca România care fac eforturi şi sunt incredibil de creative căutând căi pentru a scoate aceste grâne din Ucraina, ceea ce este o prioritate, nu numai pentru NATO, dar şi pentru întreaga lume. Leadershipul României în acest domeniu este indispensabil şi soluţii inovative sunt puse în practică cum ar fi instalarea de linii de cale ferată care să se potrivească cu liniile ucrainene pentru că există o diferenţă între ceea ce este în Ucraina şi ceea ce există în Europa de Est. Factori de decizie din România mi-au vorbit despre aceste eforturi precum şi despre folosirea Dunării. Salutăm aceste eforturi şi sperăm că vor creşte în continuare. Deblocarea exporturilor de grâne din Ucraina reprezintă o prioritate şi pentru Statele Unite. Secretarul de Stat, Anthony Blinken a a avut o întâlnire, acum câteva săptămâni, la New York, cu mai multe ţări pentru a discuta despre modul în care comunitatea internaţională poate răspunde acestei provocări, deoarece este o urgenţă”, a declarat Julianne Smith, răspunzând întrebării ziarului „Adevărul”. În ceea ce priveşte asistenţa militară oferită Ucrainei şi în ce măsură răspunde nevoilor forţelor ucrainene, ambasadoarea Smith a afirmat că procesul, coordonat în cadrul Grupului de Contact, se desfăşoară bine şi va continua.
„Nevoile Ucrainei se schimbă de la săptămână la săptămână. Ceea ce face SUA în această situaţie este să adune la masă toate statele care oferă asitenţă de securitate Ucrainei, aşa numitul Ramstein Contact Group, nu numai aliaţii NATO, dar şi alte ţări, cum ar fi Australia şi alte ţări multe colţuri ale lumii, şi să studieze lista de cerinţe pe care Ucraina o trimite în mod regulat. Fiecare stat consideră dacă are capabilităţile solicitate şi ce poate oferi. De la începutul războiului, cerinţele s-au schimbat. Iniţial, ne-am concentrat foarte mult pe echipamentele anti-aeriene, din motive evidente, apoi am trecut la alte lucruri, apărarea de coastă, muniţii, vehicule blindate. Vorbim cu ucrainenii în mod constant pentru a vedea ce necesităţi au, iar Grupul de Contact s-a întâlnit deja de trei ori şi se va mai întâlni, sperăm, într-un viitor nu prea îndepărtat. Considerăm că acest efort de coordonare funcţionează bine, este important ca asisteţa oferită de un stat să ajungă cât mai repede la destinaţie. De aceea trebuie să punem în legătură un stat care poate oferi asistenţă cu un stat care are capacitate de transport. Secretarul Apărării, Lloyd Austin, are încredere în acest proces, i-am auzit pe prietenii ucraineni exprimându-se pozitiv despre acest proces şi cred că ne vom baza pe munca acestui Grup de Contact care va merge mai departe”, a mai precizat Julianne Smith.