Alina Gorghiu: Sunt convinsă că dosarele privind Congresul PNL se vor clasa
Vicepreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, joi, la emisiunea Talk News de la Profit TV, că este convinsă că toate dosarele deschise in rem de procurori privind organizarea Congresului PNL vor fi clasate, şi a precizat că nu este posibil să fi fost făcute aceste sesizări de către PSD, pentru că, înainte de moţiunea de cenzură, au făcut mai multe astfel de plângeri, inclusiv în privinţa fondurilor alocate primarilor.”Înţeleg că există aceste dosare, cercetări in rem, adică se cercetează fapta, nu persoanele. În privinţa condiilor de organizare a Congresului, Secretariatul General al PNL a cerut toate aprobările şi a avut răspunsuri pentru organizarea Congresului”, a spus Gorghiu, precizând că la intrare s-a solicitat certificatul verde, iar dacă au fost persoane care nu purtat mască, atunci acestea trebuie să fie amendate.
”A fost un proces de transparenţă maximă. (..) Am încercat să fim riguroşi cu organizarea, am făcut teste PCR la intrare. Nu exclud să fi făcut PSD-ul ( aceste sesizări la DNa, nr), pentru că, înainte de moţiune, au făcut foarte multe plângeri, una chiar pe fondurile date primarilor”, a mai spus vicepreşedintele PNL.
Alina Gorghiu a menţionat că partidul a încercat să respecte toate condiţiile.
”Sunt convinsă că aceste sesizări DNA vor avea un răspuns cât se poate de repede. (..) Sunt convinsă că dosarele privind Congresul PNL se vor clasa”, a mai afirmat Gorghiu.
În presă a apărut informaţia potrivit căreia au fost deschise două dosare penale, în care este vizat Partidul Naţional Liberal, în care procurorii de la Parchetul General fac cercetări privind posibila încălcare a restricţiilor impuse de pandemie.
» Aflați mai multe informații aici.