Alertă alimentară! Ouă și chipsuri retrase de la vânzare
ANSVSA a anunțat retragerea de la vânzare a unor ouă contaminate cu Salmonella. Alte două sortimente de chipsuri sunt rechemate în magazin pentru că pe etichetă nu este menționat un ingredient alergen.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat o altă alertă alimentară după ce au fost descoperite ouă contaminate cu Salmonella.
ANSVSA a anunțat că a identificat Salmonella în fecalele păsărilor de la fermă și a decis să retragă de pe piață ouăle. Este vorba despre ouăle livrate de firma SC Bocanii SRL din Hunedoara.
„Vă informăm, ca urmare a prezenței unui serotip de salmonella înalt patogen din fecale de la găinile ouătoare, SC BOCANII SRL a inițiat retragerea de la comercializare și rechemarea de la clienți a articolului menționat mai jos:
Motivul rechemării: prezența SALLMONELA ENTERITIDIS în fecale. Denumire produs: Ouă de găină pentru consum”, arată anunțul autorităților.
Cantitatea totală distribuită în perioada cuprinsă între 28.02.2022 – 02.03.2022 a fost de 49.500 de bucăți. Compania avea distribuite ouă în localitățile Hunedoara, Petroșani, Târgu Jiu, Petrila, Vulcan, Hațeg și Caransebeș.
De asemenea, ANSVSA anunță că societatea CARREFOUR ROMÂNIA S.A. a inițiat retragerea de la comercializare a
produselor de mai jos, ca urmare a aplicarii unei etichete de traducere incomplete care nu mentioneaza ingredientul alergen lapte.
CARREFOUR ROMÂNIA S.A. retrage de pe piață și recheamă de la consumatori următoarele produse cu datele de identificare de mai jos, indiferent de lot sau de termen de valabilitate: CHIPSURI CU AROMA PAPRICA 250G și CHIPS ONDULAT PAPRICA 200G.
Pentru persoanele care nu sunt alergice la lapte, consumul acestor produse este sigur.
Persoanele alergice la lapte și care dețin produsele descrise mai sus să nu le consume,
» Aflați mai multe informații aici.