Actorul Jean Paler tună și fulgeră despre situația din România. ”Nici nu e de mirare că SCOTOCIM PRIN GUNOAIE”

Jean Paler, în vârstă de 71 de ani, a răbufnit cu referire la situația socială din România. ”Nici nu e de mirare că scotocim prin gunoaie”, a comentat artistul.

Jean Paler este unul dintre cei mai apreciați actori de comedie din țara noastră. Într-un interviu pentru Antena Stars, Jean Paler a dezvăluit care este numele său real. Marele actor a precizat că se numește în buletin Ioan Paler, însă a existat o persoană în viața sa care l-a prezentat Jean Paler pe scenă și de atunci așa a devenit cunoscut.

După ani petrecuți pe scenă, Jean Paler s-a ales cu o pensie de 1.400 de lei. Artistul a dezvăluit, recent,cu cât i-a crescut pensia de la 15 ianuarie anul acesta. Acesta a primit în plus 200 de lei, astfel că veniturile sale lunare din pensie au ajuns la 1.600 de lei.

Într-un interviu pentru click.ro, Jean Paler a vorbit despre pensia sa, dar a și răbufnit cu referire la situația socială din România.
Jean Paler tună și fulgeră despre situația din România. ”În casele românilor miroase a sărăcie”

Pentru a face un ban în plus, Jean Paler va munci pe litoral toată vara.

„Voi fi prezent pe litoral. Merg ca să distrez publicul, că și așa cu toții avem viață grea, să mai uităm de probleme, de alegeri. Să vă spun cinstit, nici nu mă așteptam la altceva, în recenta campanie electorală. Un circ total. Este singura șansă, cu aceste spectacole, de a mai strânge niște bani, pentru mâncare și pentru facturile nesimțite, care ne-au terminat pe toți. Mi-au venit facturi la curent foarte mari, toată iarna, și de câte 600 de lei lunar, cum să te descurci dintr-o pensie de numai 1.600 de lei?”, a declarat Jean Paler pentru sursa mai sus-menționată.

Artistul a comentat și despre situația celor care au ajuns să caute sticle goale returnabile pentru a face rost de bani:

Foamea cumplită îi împinge pe români să caute prin tomberoane sticle goale, returnabile, nici nu e de mirare că scotocim prin gunoaie. Așa am ajuns, în acest prag de sărăcie, aici ne-au adus politicienii. Pe vremea lui Ceaușescu nu exista discriminarea asta dureroasă, acum lipsește pătura socială de mijloc. În casele românilor miroase a sărăcie! Problema este însă alta, cu sticlele goale, acum toate au preț de 0,5 lei, ce mai iei cu acești bani? Nici măcar o eugenie, au preț fix! În comunism, pentru fiecare sticlă sau borcan primeai diferit, chiar și câte 3 lei, îți puteai cumpăra o pâine și jumătate, acum ce cumperi cu 0,5 lei?”.