Risc de grevă la metroul bucureștean: negocierile pentru noul contract colectiv de muncă se află în impas

Negocierile între ,,Unitatea Sindicatul Liber Metrou” (USLM) și conducerea Metrorex au ajuns în impas, după ce în luna august sindicatul a reluat propunerea de negociere a unui act adițional la prezentul Contract Colectiv de Muncă.

Sindicatul angajaților de la metrou au inițiat încă din luna iulie negocierile, însă discuțiile au întârziat pentru că Metrorex a așteaptat o ședință a Consiliului de Administrație pentru desemnarea unei comisii de negociere din partea companiei.

„Negocierile în impas. Ne-am săturat de mimarea dialogului social. Salariații merită respectați mult mai mult!”, a postat, marți, pe grupul de Facebook al USLM, președintele sindicatului, Artimon Marian.

Sindicaliștii avertizează că vor recurge la greva generală, ceea ce va provoca un blocaj în circulația metroului, dacă nu li se iau în calcul solicitările.

În primăvară, liderul USLM afirma că deficitul de personal de la Metrorex se va accentua în 2025, în condiţiile în care mulţi specialişti din cadrul companiei se vor pensiona sau vor alege alte locuri de muncă cum ar fi CFR Călători, unde salariile sunt mai mari, iar condiţiile mai bune. Metrorex are peste 5.000 de salariaţi

„Salariul mediu net în cadrul Metrorex este de 7.000 lei. Salariile la metrou nu sunt mari. Există doar o senzaţie că salariile sunt mari. Dacă mergeţi la Kaufland, unul care pune materiale pe rafturi are 4.200 lei în mână”, spunea Marian Artimon.

În opinia sa, majoritatea angajaţilor ar alege să se pensioneze „pentru că n-are rost să mori în subteran, să nu primeşti ceea ce ţi se cuvine”.

„Ţi s-a redus dreptul la pensie, ţi se reduc salariile, ţi se reduc drepturile pe care le-ai negociat prin CCM şi să stai aici, pentru ce? Să mai munceşti 10 ani şi să ieşi cu o pensie mai mică decât cea actuală? Austeritatea ne-a lăsat fără oameni, subfinanţarea o să ne lase fără bani”, a mai spus Marian Artimon.

„Prin implementarea statului personal feroviar, la CFR au crescut salariale. O persoană spune: mă duc la CFR, aer curat, soare, nu e praf, nu e pulbere, nu e câmp electromagnetic, că nu stă într-un tub plin de câmpuri electromagnetice de tot felul de frecvenţe. Salariile din exterior au ajuns ca ale noastre, motiv pentru care alegerea este către un loc de muncă mai bun decât Metrorex. Migraţia de la CFR către Metrorex a încetat”, au mai spus sindicaliştii.

Potrivit reprezentanţilor USLM, angajaţii CFR Călători au venituri cu 2.000-3.000 lei mai mari, în anumite cazuri. Pe de altă parte, angajaţii Metrorex au mii de zile de concediu neacordate.

„Din 2021 tot rostogolim câteva mii de zile de concediu de odihnă neacordate. Având în vedere că lucrăm cu siguranţa circulaţiei, să nu acorzi concediile de odihnă este o problemă. Doar printr-un exces de personal pot fi acordate în totalitate, dacă nu, o să le rostogolim la nesfârşit. Sunt circa 6.700 de zile de concediu neacordate numai pentru mecanici, rostogolite de vreo doi-trei ani. Nu suntem roboţi”, a mai spus Marian Artimon.