Cinci persoane, inclusiv funcţionari, reţinute în dosarul blocului din Ploiești unde zeci de apartamente ar fi fost construite ilegal
Cinci persoane, inclusiv funcţionari din cadrul Primăriei Ploieşti, au fost reţinute de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în dosarul privind realizarea a zeci de apartamente în plus faţă de numărul prevăzut în autorizaţia de construire a blocului White Tower, au precizat, vineri, pentru Agerpres, surse judiciare.
Potrivit acestora, faţă de doi inculpaţi a fost ulterior dispusă măsura controlului judiciar, iar ceilalţi trei vor fi duşi la instanţă cu propunere de arestare preventivă.
Printre cei care vor fi prezentaţi instanţei se află directorul adjunct al Direcţiei de Dezvoltare Urbană, Rita Neagu, dar şi un şef serviciu din cadrul Primăriei Ploieşti, precizează sursele indicate.
Nouă persoane au fost duse, joi, cu mandat, la audieri la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, după ce au fost efectuate 10 percheziţii pe raza judeţelor Prahova, Dâmboviţa şi a municipiului Bucureşti, la sediul unor instituţii publice, respectiv la domiciliile unor funcţionari publici şi persoane fizice.
„În fapt, în perioada 2018 – 2022, un dezvoltator imobiliar din Ploieşti a edificat un imobil cu destinaţia de locuinţe colective în municipiul Ploieşti, fără a respecta prevederile autorizaţiilor de construire şi a documentaţiilor tehnice aferente, încălcând totodată regulile stabilite prin Planul Urbanistic Zonal, fiind construit un etaj în plus, cu 30 de apartamente. Ulterior, pentru intabularea imobilului, cu sprijinul unor funcţionari publici din cadrul instituţiilor cu atribuţii în domeniul urbanismului şi cadastrului, au întocmit în fals o serie de documente care atestau recepţia lucrărilor de construcţie şi pe care dezvoltatorul le-a folosit la înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară”, spun anchetatorii.
De asemenea, dezvoltatorul imobiliar a încheiat o serie de promisiuni şi contracte de vânzare-cumpărare, prin care a indus în eroare cumpărătorii, de la care a încasat contravaloarea a 24 de apartamente, deşi acestea erau construite şi intabulate ilegal, valoarea prejudiciului cauzat fiind de aproximativ 705.000 euro, arată sursa citată.
„În urma cercetărilor declanşate, în anul 2023, reprezentanţii autorităţilor locale au dispus aducerea construcţiei la forma autorizată, respectiv desfiinţarea celor 30 de apartamente edificate ilegal”, mai precizează Parchetul.
Astfel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti efectuează cercetări:
- faţă de reprezentanţii dezvoltatorului imobiliar pentru săvârşirea a 2 infracţiuni de complicitate la fals intelectual, infracţiunea de uz de fals, 2 infracţiuni de uz de fals în formă continuată (cu câte 15 acte materiale), fals în declaraţii, 8 infracţiuni de înşelăciune
- faţă de 4 funcţionari publici pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual şi 8 infracţiuni de complicitate la înşelăciune
- faţă de 2 funcţionari pentru săvârşirea a 2 infracţiuni de fals intelectual şi 8 infracţiuni de complicitate la înşelăciune
- faţă de alte persoane pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la fals intelectual şi complicitate la înşelăciune.
Surse judiciare au precizat, pentru Agerpres, că printre persoanele duse la audieri se află şi arhitectul şef al municipiului Ploieşti.
În acest dosar au mai fost efectuate o serie de percheziţii anul trecut, arhitectul şef al Ploieştiului, Veronica Rădună, declarând, la acel moment, pentru AGERPRES, că dezvoltatorul imobiliar ar fi realizat zeci de apartamente în plus faţă de numărul prevăzut în autorizaţia de construire.
Potrivit sursei citate, autorizaţia iniţială a fost emisă pentru realizarea, în zona de sud a municipiului Ploieşti, a unui imobil de birouri cu regimul de înălţime P+8.
Ulterior, în 2020, dezvoltatorul a cerut modificarea autorizaţiei iniţiale, cu nivelul cotei de fundare şi cu modificarea înălţimii interioare a etajelor.
„Nu au respectat autorizaţia pentru că etajul 8 nu a avut înălţimea de 3,40, fapt pe care l-am constatat pe teren. În plus, nici etajul tehnic nu avea înălţimea de 1,80, cum era prevăzut, ci ambele etaje aveau 2,50 m. De asemenea, etajul 9, care trebuia să fie tehnic, este compartimentat şi i s-a dat o utilitate, aici fiind realizate, cel mai probabil, 30 de apartamente, fiind vorba despre un bloc cu două scări”, a explicat arhitectul şef al Ploieştiului.
„În certificatul de atestare parţială a construcţiei noi avem 270 de apartamente, însă la Oficiul de Cadastru au fost înscrise 300, dar şi un regim de înălţime diferit, care nu corespunde PUZ-ului”, a mai precizat Veronica Rădună.