Plata în rate a RCA pentru toată lumea și suspendarea poliței dacă mașina nu este folosită – propunerile ASF, după negocierile cu transportatorii
Polița RCA ar putea fi plătită în rate și suspendată pe durata în care autovehiculul nu este utilizat, a anunțat joi Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), după discuțiile pe care le-a avut, pe parcursul ultimelor zile, cu reprezentanții transportatorilor din România și cu cei ai companiilor de asigurări.
În urma acestor discuții, ASF “are în vedere măsuri ce sunt incluse într-un plan de acțiune” care vizează diminuarea efortului financiar al posesorilor de polițe RCA. Printre aceste măsuri se numără
Posibilitatea suspendării efectelor contractului RCA pe durata în care autovehiculul nu este utilizat, cu prelungirea valabilității acestuia cu perioada în care a fost suspendat;
Efectuarea plății primei RCA în rate indiferent de nivelul acesteia, atât la persoanele fizice, cât și la persoanele juridice, opțiunea plății în rate aparținând potențialului asigurat;
Revizuirea modalității de stabilire a tarifului de primă RCA pentru contractele încheiate pe perioade mai mici de 12 luni, astfel încât să nu mai existe diferențe atât de mari între polițele anuale și cele subanuale.
În urma discuțiilor avute a fost subliniată, de asemenea, necesitatea ca Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) să analizeze și să găsească soluții ce privesc statutul asiguratului cu risc ridicat. Din această perspectivă, analiza are în vedere, cu precădere, identificarea unor propuneri destinate transportatorilor de mărfuri pentru ca aceștia să aibă acces la un tarif de primă echilibrat în cazul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto, astfel încât valorile tarifelor recomandate să fie într-un interval mai apropiat de tariful de referință.
Discuțiile vor continua pe parcursul zilelor imediat următoare în vederea consolidării unui pachet de măsuri care să poată fi aplicat imediat pentru soluționarea problemelor ridicate de reprezentanții transportatorilor, arată ASF.
Anterior publicării comunicatului ASF, preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), Vasile Ştefănescu, a declarat că patronatele din transporturi și conducerea ASF au convenit ca valoarea poliţelor RCA la autovehiculele de peste 16 tone să se facă la tariful de referinţă, transmite Radio România. Acest lucru, dacă va fi pus în practică, va duce la o scădere a prețului RCA.
Nu e clar în acest moment cum va fi impusă această soluție companiilor de asigurări.
Vasile Ştefănescu a declarat că discuţiile vor continua şi în zilele următoare pentru toate categoriile de transport, astfel încât creșterile de preţ la RCA să fie oprite.
Conducerea ASF şi reprezentanţii transportatorilor au convenit, la discuţiile de ieri seară, ca poliţele RCA pentru autovehiculele de peste 16 tone să se încheie la tariful de referinţă.
De asemenea, el a precizat că ministerele implicate se vor întâlni, în regim de urgenţă, pentru a emite normele privind suspendarea poliţelor pe perioada cât autovehiculul este parcat mai mult timp din diferite motive.