Ministerul Sănătăţii a declarat epidemie de rujeolă la nivel naţional / Aproape 2.000 de cazuri, în 29 de judeţe
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi seară, că a declarat epidemie de rujeolă la nivel naţional.
”Având în vedere creşterea îngrijorătoare a cazurilor de rujeolă, precum şi numărul mare de spitalizări în secţiile de pediatrie şi boli infecţioase al copiilor infectaţi, Ministerul Sănătăţii a declarat epidemie de rujeolă la nivel naţional, pentru a face posibilă vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 9 şi 11 luni, precum şi recuperarea celor nevaccinaţi sau cu schema de vaccinare incompletă”, anunţă, marţi seară, Ministerul Sănătăţii.
Sursa citată a precizat că, în acest moment, se înregistrează aproape 2.000 de cazuri la nivel naţional, în 29 de judeţe.
De asemenea, Ministerul Sănătăţii va derula o campanie de informare a părinţilor, împreună cu medicii de familie, pentru o mai bună aderenţă la programul de vaccinare.
Rujeola este o boală infecţioasă, care se transmite cu uşurinţă mai ales la copiii nevaccinaţi, iar, uneori, evoluţia este gravă şi pot apărea complicaţii.
”Menţionăm că acoperirea vaccinală cu prima doză, la nivel naţional, este de 78%, iar cu doza a doua, de 62% dintre copiii eligibili, situându-se pe un trend descrescător de mai mult de 10 ani”, a mai transmis Ministerul Sănătăţii.
Potrivit instituţiei, recenta adoptare a Strategiei Naţionale de Vaccinare are în vedere tocmai eliminarea acestor riscuri pentru sănătatea publică, produse de bolile prevenibile prin vaccinare.