Ciolacu, slugarnic în fața bancherilor: Băncile nu vor majora comisioanele din cauza limitării plăților cash
Premierul Marcel Ciolacu și reprezentanții Asociației Române a Băncilor afirmă că nu vor crește comisioanele bancare în perioada următoare.
”România nu are o problemă economică. Avem resurse naturale și forță de muncă bine calificată, investiții străine în creștere și un nivel ridicat al investițiilor publice. Pentru a asigura sustenabilitatea economică avem nevoie însă de combaterea evaziunii, reducerea cheltuielilor bugetare și creșterea performanței în administrația publică. Ne-am asumat cu fermitate aceste obiective și le vom atinge prin aplicarea pachetului de măsuri economice”, a afirmat prim-ministrul Marcel Ciolacu.
Reprezentanții Guvernului și cei ai Asociației Române a Băncilor au stabilit un mecanism permanent de consultare, la care să participe și Banca Națională a României.
Din partea Guvernului, la întâlnire au mai participat vicepremierul Marian Neacșu, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu.
La 1 noiembrie au intrat în vigoare o parte din noile măsuri fiscale, printre care și limitarea plăților cash la comercianți.
Concret, legea stabilește plafoane clare pentru plăți și încasări între persoane fizice și firme, între două persoane fizice și între două firme, dar și plafoane pentru banii cash care pot exista în casa firmelor la finalul zilei, pe care le enumerăm punctual mai jos:
Plăți și încasări cash între persoane fizice și companii
Se pot face încasări și plăți între o persoană juridică și o persoană fizică în plafonul zilnic de 5.000 lei către/de la o persoană, pentru livrări ori achiziții de bunuri sau a unor prestări de servicii, dividende, cesiuni de creanțe sau alte drepturi și primiri ori restituiri de împrumuturi sau alte finanțări
Plafonul este diminuat astfel de la 10.000 lei la 5.000 lei. Dacă se depășește plafonul de 5.000 lei, se aplică o amendă de 25% din suma care depășește plafonul. Facturile care depășesc 5.000 lei se pot plăti numerar în limita a 5.000 lei iar diferența peste plafon se poate plăti numai prin bancă, dar acest plafon nu se aplică și pentru plata salariilor.
Plăți și încasări cash între 2 persoane fizice
Se pot face încasări și plăți între 2 persoane fizice în limita unui plafon zilnic de 10.000 lei / tranzacție. Plafonul era până acum de 50.000 lei.
Dacă se depășește plafonul de 10.000 lei, se aplică o amendă de 25% din suma care depășește plafonul.
Plăți și încasări cash între 2 persoane juridice
Se poate încasa cash în limita unui plafon zilnic de 1.000 lei de la o persoană juridică, față de 5.000 lei cât era până acum.
Dacă se depășește plafonul de 1.000 lei, se aplică o amendă de 25% din suma care depășește plafonul.
Magazinele cash & carry pot încasa cash în limita unui plafon zilnic de 2.000 lei de la o persoană juridică
Soldul la Registrul de Casa
Sumele în numerar aflate în casieria persoanelor juridice nu pot depăşi, la sfârşitul fiecărei zile, plafonul de 50.000 lei. Sumele în numerar care depăşesc plafonul se depun în conturile bancare ale acestor persoane în termen de două zile lucrătoare.
Citește și: BNR: Noile măsuri fiscale vor aduce scumpiri | Care se aplică de la 1 noiembrie și care de la 1 ianuarie
Prin excepție se admite depăşirea acestui plafon numai cu sumele aferente plăţii salariilor.
Dacă se depășește plafonul de 50.000 lei, se aplică o amendă de 25% din suma care depășește plafonul.