Rusia s-a răzgândit. Nu vrea ca acordul pentru transportul cerealelor pe Marea Neagră să fie prelungit: Țările sărace nu vor suferi o criză alimentară
Oficialii ruși susțin că acordul pentru transportul cerealelor pe Marea Neagră nu poate fi prelungit. În urmă cu o lună ei au acceptat prelungirea acordului, însă acum și-au schimbat punctul de vedere, precizând că înțelegerea nu a fost respectată. Ei dau asigurări că țările sărace nu vor suferi o criză alimentară atunci când acest transport va fi oprit.
În iulie 2022, Naţiunile Unite şi Turcia au negociat un acord pentru a permite Ucrainei să reia exporturile de cereale pe mare pentru a contribui la soluționarea unei crize alimentare globale despre care ONU a spus că a fost exacerbată de cel mai sângeros conflict din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial.
În urmă cu o lună, acordul cu privire la transportul cerealelor pe Marea Neagră a fost prelungit cu acordul Moscovei. Oficialii ruși au admis această prelungire până la 17 iulie 2023, cu condiția să primească ajutor pentru propriile exporturi de alimente şi îngrăşăminte. Rusia spune că acest ajutor nu s-a materializat. Din acest motiv, acum și-au schimbat punctul de vedere.
Vineri, 16 iunie, oficialii ruși de rang înalt au declarat că acordul pentru transportul cerealelor pe Marea Neagră nu poate fi prelungit în circumstanţele actuale. Ei au dat însă asigurări că ţările mai sărace nu vor suferi o criză alimentară atunci când acesta se va încheia.
„Este imposibil să actualizăm acest acord şi, în aceste condiţii, cred că este de asemenea imposibil să îl prelungim, deoarece limita răbdării şi a dorinţei noastre de a-l pune în aplicare a fost epuizată”, a declarat preşedinta camerei superioare a parlamentului, Valentina Matvienko, citată de Interfax.
Rusia nu mai vrea ca acordul pentru transportul cerealelor pe Marea Neagră să fie prelungit
Valentina Matvienko a declarat că va căuta „alte forme” pentru a se asigura că ţările mai sărace nu vor avea de suferit de pe urma încetării acordului privind cerealele.
„Suntem deschişi la toate propunerile rezonabile şi la orice dialog, dar nu în detrimentul intereselor ţării noastre”, a spus preşedinta camerei superioare a parlamentului în marja forumului economic de la Sankt Petersburg.
Subiectul transportului cerealelor a fost abordat și de Iuri Uşakov, principalul consilier de politică externă al Kremlinului. Acesta a susținut că este puţin probabil ca Rusia să renunţe la acordul privind cerealele înainte ca acesta să ajungă la termenul de reînnoire, care este 17 iulie, a relatat presa de stat.
În timp ce exporturile de alimente şi îngrăşăminte nu intră sub incidenţa sancţiunilor dure impuse de Occident Rusiei din cauza războiului din Ucraina, Moscova spune că restricțiile privind plățile, logistica și asigurările creează bariere în calea propriilor exporturi.
Soarta acordului privind cerealele şi alte probleme vor fi discutate sâmbătă, 17 iunie, de președintele Vladimir Putin cu o delegație de lideri africani. Aceştia s-au aflat vineri la Kiev pentru a discuta despre posibilele modalităţi de a pune capăt războiului care durează de aproape 16 luni, potrivit news.ro.