O treime dintre români se se chinuie să supraviețuiască cu salariul minim
Salariul minim este obținut de o treime din angajații din România, care se chinuie să supraviețuiască cu aproximativ 1.700 de lei lunar. La polul opus, cele mai mari salarii le obțin angajații din intermedieri financiare și asigurări, comerț și comunicații.
Într-un top al celor mai mari salarii din economia locală, care depăşesc 20.000 de euro net pe lună, conduc angajaţi din sectoare precum intermedieri financiare şi asigurări, comerţ şi informaţii şi comunicaţii, arată datele de la Inspecţia Muncii.
Salariile sunt cuprinse între 111.150 şi 117.000 de lei net lunar, adică între circa 22.600 şi 23.780 de euro.
Salariul mediu net în intermedieri financiare şi asigurări era de 8.400 de lei net în luna decembrie a anului trecut – ultima pentru care există date la Institutul Naţional de Statistică (INS) – iar în informaţii şi comunicaţii sunt printre cele mai mari salarii medii nete din economia locală, cu peste 9.100 de lei în aceeași perioadă.
În comerţul cu ridicata şi amănuntul salariul mediu net la nivel de industrie a fost de puţin peste 3.900 de lei.
Pe locul secund în clasamentul celor mai mari salarii din România sunt cele cuprinse între 105.300 şi 111.150 de lei net pe lună, adică circa 21.400 şi 22.500 de euro net pe lună: aici intră şase contracte de muncă plătite de angajatori din industria de transport şi depozitare, comerţ, activităţi ştiinţifice şi tehnice, iar unul este plătit de o companie din industria prelucrătoare.
O treime dintre români lucrează pe salariul minim
România are mai mult de 1,7 milioane de contracte de muncă plătite cu salariul minim pe economie, aproape o treime din totalul contractelor de muncă cu normă întreagă, doar după datele de la Inspecţia Muncii.
În comerţ şi industria prelucrătoare sunt cele mai multe slujbe plătite cu salariul minim pe economie, arată INS.