Președintele Aleksandar Vucici cere Rusiei să nu recruteze sârbi pentru războiul din Ucraina
Rusia trebuie să-şi oprească eforturile de a recruta sârbi online pentru a lupta în rândurile grupului paramilitar Wagner în războiul Ucraina, a declarat preşedintele sârb Aleksandar Vucici.
Președintele Serbiei a criticat site-urile şi grupurile social media din Rusia care publică reclame în limba sârbă în care Wagner cheamă voluntari să se alăture rândurilor sale, transmite agenția de presă Reuters, preluată de Agerpres.
„De ce voi, cei de la Wagner, chemaţi pe oricine din Serbia când ştiţi că este împotriva regulamentelor noastre?”, a declarat Vucici într-o emisiune difuzată luni seara de Happy TV din Belgrad.
Legislaţia Serbiei interzice participarea cetăţenilor săi în conflicte din străinătate şi mai multe persoane au fost condamnate pentru încălcarea ei. Cu toate acestea, cetățeni sârbi au luptat alături de forţele pro-ruse din Ucraina în 2014 şi 2015. Nimeni nu are o idee clară despre numărul lor exact, notează Reuters.
Aleksandar Vucici a respins totodată acuzaţiile potrivit cărora grupul Wagner, condus de Evgheni Prigojin, un apropiat al lui Vladimir Putin, are o prezenţă în Serbia, unde organizaţii pro-Kremlin şi ultranaţionaliste sprijină invazia rusă din Ucraina.
Anterior, ministrul sârb al Apărării, Miloș Vucevici, i-a avertizat pe concetățenii săi să nu se alăture ruşilor în războiul împotriva Ucrainei.
„Acest lucru va avea consecinţe legale odată ce vor putea fi traşi la răspundere în faţa organelor de stat”, a declarat Vucevici pentru Radio Europa Liberă.
Aceste declarații survin după ce un oficial american de rang înalt a declarat, după o vizită la Belgrad, că că Serbia trebuie să se alăture țărilor și organizațiilor internaționale care au aplicat sancţiuni împotriva Moscovei ca răspuns pentru agresiunea sa împotriva Ucrainei.
Potrivit lui Chollet, „Serbia a făcut câţiva paşi importanţi” pentru a condamna la ONU agresiunea rusă din Ucraina, iar autoritățile de la Washington vor colabora cu cele de la Belgrad pentru a sprijini mai mult Ucraina.
Derek Chollet a mai avertizat totodată că gruparea paramilitară rusă Wagner, apropiată Kremlinului, încearcă să recruteze mercenari în Serbia şi în alte părţi ale lumii pentru războiul din Ucraina. Statele Unite „colaborează cu Serbia şi cu alte ţări pentru a pune capăt acestor activităţi”, a adat asigurări oficialul american.
Deşi a condamnat în repetate rânduri invazia rusă la ONU şi în alte câteva forumuri internaţionale, totuși Serbia a refuzat să impună sancţiuni împotriva Moscovei.
Serbia, candidată la aderarea la Uniunea Europeană, este un aliat tradiţional al Rusiei, care apără la rândul său interesele Belgradului la forurile internaţionale în privinţa Kosovo, o fostă provincie sârbă populată majoritar de etnici albanezi care şi-a declarat unilateral independenţa în 2008. În plus, Serbia depinde aproape în întregime de gazele rusești, cu toate că în ultima perioadă a încercat să-şi diversifice sursele de aprovizionare cu energie.