Dumitru Flucuș (AUR): Plafonarea prețului la lemnele de foc a generat noi probleme. Ce soluții există?
Deputatul AUR Dumitru Flucuș a declarat, într-o conferință de presă, că plafonarea prețului la lemnele de foc nu numai că nu a dus la rezolvarea problemei, ci a generat altele noi. Foarte mulți locuitori din mediul rural nu se pot aproviziona cu lemne. Astfel de soluții ineficiente adoptate de autoritățile centrale arată gradul de deconectare al politicienilor de la realitatea din teren, susține Flucuș.
„ Ordonanța dată de Guvern cu câteva luni în urmă, prin care se plafona la 400 de lei prețul lemnului de foc, nu a adus rezolvarea problemei. Dimpotrivă, au generat probleme foarte mari. Foarte multă lume nu are încă lemnul de foc asigurat, fie datorită prețului ridicat, pentru că prețul de facto este mult peste 400 de lei. Acest preț se situează sub prețul economic și cei care se ocupau cu desfacerea, cu scoaterea lemnului în pădure, cu fasonarea, cu depozitarea, cu transportul lui, au costuri reale peste acest preț și au găsit posibilități ca să vândă lemnul cu 400 de lei, să mai pună încă 600 de lei pe transport, astfel încât cetățenii sunt într-o situație în care nu găsesc lemn de foc, fie din cauza prețului prea ridicat, fie efectiv din cauza lipsei prețului lipsei lemnului de pe piață.
Peste trei milioane și jumătate de gospodării din România se încălzesc la lemne și faptul că săptămâna trecută sau acum două săptămâni în Senat a trecut tacit această ordonanță arată cumva dezinteresul celor care conduc țara din București față de greutățile cu care oamenii de rând se întâlnesc în țara asta”, a declarat deputatul AUR.
Dumitru Flucuș a explicat că Alianța pentru Unirea Românilor a înaintat o serie de propuneri eficiente, care ar fi rezolvat criza lemnelor de foc, însă coaliția de guvernare nu a întreprins nimic. El a subliniat că situația se poate rezolva rapid printr-un ordin de ministru sau hotărâre de guvern, care să permită accesul cetățenilor în păduri și să poată culege uscăturile. În acest fel, s-ar curăța pădurile, iar oamenii care nu au suficiente resurse financiare s-ar putea încălzi în această iarnă.
O altă soluție, a adăugat deputatul AUR, ar fi aceea de a „ pune mai mult lemn pe piață, pentru că ocoalele silvice, atât private, cât și cele de stat, pot să primească ordin să pună în valoare cantitatea maximă permisă de amenajamentele silvice. Nici acest lucru nu se întâmplă. Ba mai mult, am auzit în ultimele săptămâni că au primit ordin ocoalele de la Direcția Silvică să pună la dispoziția Republicii Moldova o cantitate însemnată de lemn. Culmea, la prețul de 200 de lei 220 de lei pe metru cub, la prețul de jumătate cât ar trebui să fie în România”.
Dumitru Flucuș a mai spus că cetățenii români nu trebuie să fie neglijați de către Guvern, în detrimentul celor din Republica Moldova: „noi suntem un partid unionist și ne dorim să fie alături de noi, însă nu trebuie să neglijăm cetățenii noștri și să oferim ajutoare Republicii Moldova, fără să avem cel puțin un semnal de la ei că și ei își doresc unirea. Lucrul ăsta nu se întâmplă acum. Vedeți, toți liderii din Republica Moldova vorbesc doar despre integrare europeană, nicidecum despre unire”, a precizat deputatul AUR.