Se înmulțesc dosarele penale pentru Clotilde Armand: conflict de interese, incompatibilitate, uzurpare de calități oficiale
Se înmulțesc problemele cu justiția pentru Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 din București, după ce Agenția Națională de Integritate (ANI) a decis să sesizeze parchetul privind un conflict de interese și incompatibilitate. Primarul Sectorului 1 este acuzat că s-a desemnat pe sine manager într-un proiect cu fonduri europene pentru a beneficia de un folos material de 18.720 de lei.
Legea 161/2003 interzice clar o astfel de decizie prin art. 76: „Primarii și viceprimarii, primarul general și viceprimarii municipiului București sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul sau ori rudele sale de gradul I”.
Legislația prevede că un primar nu poate semna un act administrativ ce i-ar putea aduce foloase materiale. Însă Clotilde Armand a semnat 5 dispoziții pentru a deveni managerul unui proiect cu finanțare europeană, iar acest lucru i-a mărit indemnizația cu până la 30%, precizează ANI.
Tot în aceeași lege, la art. 87 sunt menționate și incompatibilitate pentru funcția de primar.
„Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcții sau calități:
(k) orice alte funcții publice sau activități remunerate, în țară sau în străinătate, cu excepția funcției de cadru didactic sau a funcțiilor în cadrul unor asociații, fundații sau alte organizații neguvernamentale”, arată legislația din România care stă la baza acuzațiilor lansate de ANI.
De asemenea, trebuie făcută distincția între funcția de primar, care este un demnitar, și rolul funcționarului public. ANI precizează că funcția de primar este incompatibilă cu cea de funcționar public: „Din interpretarea sistematică a prevederilor legale incidente, opinăm că deținerea funcției de primar, simultan cu calitatea de funcționar public, este de natură să genereze o situație de incompatibilitate, fiind aplicabile dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003.”
Clotilde, acuzată de uzurpare de calități oficiale după ce a îmbrăcat uniforma de pompier
Oficialii Poliției ne-au răspuns și au precizat că există un dosar penal în care se cercetează săvârșirea infracțiunii de uzurparea de calități oficiale.
„(…) vă comunicăm faptul că a fost înregistrat un dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de uzurparea de calități oficiale, faptă prevăzută și pedepsită de art. 258 din Codul Penal”, arată Poliția Română