Lilian Scripnic (AUR): ANAF șterge datoriile a 10 companii, în valoare de 106 milioane de lei. Ce face statul român?
106 milioane de lei – este datoria acumulată de 10 companii care își desfășoară activitatea în industria națională de apărare și pe care ANAF se pregătește să o șteargă. Semnalul de alarmă cu privire la această gravă neregulă este lansat de către deputatul AUR Lilian Scripnic, care susține că această acțiune va avea un impact major asupra bugetului statului.
Motivul invocat de Guvern pentru anularea obligațiilor fiscale și bugetare, potrivit deputatului Scripnic, este protejarea interesului național, prin evitarea intrării în faliment a acestor operatori economici, mai ales dacă avem în vedere situația geopolitică actuală din zonă.
,,Este regretabil că aceste companii, dintr-un domeniu atât de important cum este cel al securității și apărării naționale au ajuns în situația de a acumula datorii la bugetul de stat. Nici măcar în domenii strategice guvernanții nu pot asigura un management performant? Îmi exprim speranța că această decizie nu reprezintă un demers premergător vânzării acestor companii, așa cum ne-au obișnuit guvernanții din ultimii 32 de ani: înainte de vânzarea unei companii de stat se recurge la ștergerea datoriilor, prejudiciind astfel bugetului de stat”, a declarat deputatul AUR Lilian Scripnic.
Totodată, Scripnic propune și o serie de soluții prin care statul român susține aceste companii în scopul revigorării lor economice, chiar și prin încheierea unor parteneriate tehnologice cu companii străine, cum a fost cel inițiat prin Memorandumul semnat în luna mai 2022 între Compania Naţională Romarm S.A., Electromecanica S.A. şi Raytheon Missiles & Defense, explicând că:
,,În baza acestei inițiative Electromecanica Ploieşti şi Raytheon vor fabrica în România rachete interceptoare SkyCeptor. Parteneriatul este benefic pentru industria de apărare nu doar din perspectiva posibilității ca Armata română să beneficieze de dotare din producția internă și nu prin achiziții de la coloșii din industria de armament ale altor state, dar și din perspectiva creării premiselor de relansare a exportului de armament de producție românească”, a punctat deputatul AUR.
Cele 10 companii din apărare care vor avea datoriile șterse:
1. Societatea Uzina Mecanică București;
2. Societatea Uzina Mecanica Plopeni;
3. Societatea Uzina Automecanica Moreni;
4. Societatea Metrom;
5. Societatea Tohan;
6. Societatea Fabrica de Pulberi Făgăraș;
7. Societatea Pirochim Victoria;
8. Societatea Uzina Mecanică Sadu;
9. Societatea Carfil;
10.Societatea Fabrica de Arme Cugir.