Expert în drept: Amendamentele propuse de președinta Comisiei Juridice, Laura Vicol (PSD), la proiectul de lege care transpune o directivă privind avertizorul de integritate golesc legea de conținut, descurajează semnalarea actelor de corupție și a încălcărilor de lege

Amendamentele propuse de președinta Comisiei Juridice din Camera Deputaților, Laura Vicol, la proiectul de lege care transpune o directivă europeană privind avertizorii de integritate golesc legea de conținut, iar dacă amendamentele vor fi votate vor descuraja semnalarea actelor de corupție și a încălcărilor de lege, a declarat pentru G4Media.ro Radu Nicolae, președinte la Asociația pentru Cooperare si Dezvoltare Durabilă.

Una dintre cele mai nocive propuneri se referă la eliminarea raportării anonime și la eliminarea condițiilor în care avertizorul în interes public este protejat de răspundere pentru încălcarea confidențialității. Altfel spus, avertizorul poate fi hărțuit pentru ca a încălcat confidențialitatea, arat[ G4media.ro

Contactată de Libertatea, Laura Vicol susține că amendamentele nu sunt ale ei, ci sunt depuse în numele Coaliției de guvernare. „Nu sunt amendamentele mele, ele sunt provenite de la discuțiile din coaliția de guvernare, de la toate partidele. Toată lumea s-a învățat să dea în Vicol, nu e în regulă. Nu pot să răspund acum la întrebări, am vrut doar să clarific, pentru că m-am săturat să fie mereu Vicol cap de tabel”, a declarat deputata PSD.

Amendamentele propuse de Laura Vicol vizează un proiect de lege privind transpunerea directivei europene privind protecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului uniunii(1937/2019). Proiectul de lege a fost adoptat deja de către Senat și se află în Comisia Juridică din Camerei Deputaților, pentru raport. Ședința Comisiei Juridice este programată pentru ora 15.00

Proiectul urează să fie trimis în plen pentru adoptare.

Ce a propus președinta Comisiei Juridice, Laura Vicol, conform unui rezumat realizat de Radu Nicolae:

  1. Să se elimine principiul bunei credințe al avertizorului de integritate (amendament pct. 50 din tabelul centralizator);
  2. Să se elimine raportarea anonimă (amendament pct. 64 din tabelul centralizator);
  3. Raportările avertizorilor trebuie distruse obligatoriu după un an de zile (amendament pct. 64 din tabelul centralizator);
  4. Comunele, cu mai puțin de 10,000 de locuitori, nu mai au dreptul de a se grupa și de a utiliza sau partaja resurse în ceea ce privește primirea raportărilor referitoare la încălcări ale legii și în ceea ce privește acțiunile subsecvente (amendament pct. 88 din tabelul centralizator). Astfel, legea devine inaplicabilă la nivelul comunelor, cele mai multe unități administrative teritoriale din țară.
  5. Sunt exceptate de la obligațiile privind instituirea canalelor interne de raportare firmele care desfășoară activități în domenii cheie, dar care au mai puțin de 50 de angajați (amendament pct. 91 din tabelul centralizator);
  6. Se elimina condițiile în care avertizorul în interes public este protejat de răspunderea pentru încălcarea confidențialității (amendament pct. 152 din tabelul centralizator); Avertizorul poate fi hărțuit pentru că a încălcat confidențialitatea.
  7. Avertizorii au dreptul de a divulga public informații doar după ce au raportat intern și extern și după ce a trecut un termen de 3 luni (amendament pct. 180 din tabelul centralizator);
  8. Se introduc formule vagi pentru descurajarea avertizării și posibilitatea hărțuirii avertizorilor în instanță. Se dorește ca încălcările raportate să fie adevărate și necesare la momentul raportării. Cum ar putea o încălcare a legii să fie adevărată, dar să nu fie necesar de semnalat? (amendament pct. 185 din tabelul centralizator);
  9. Se dorește că avertizorul să răspundă în instanță pentru încălcarea dreptului la imagine, încălcarea drepturilor de autor, încălcarea secretului profesional, încălcarea normelor de protecție a datelor, divulgarea secretelor comerciale atunci când face o raportare (amendament pct. 201 din tabelul centralizator)
  10. Se dorește eliminarea posibilității ca instanța să dispune, pe calea ordonanței președințiale, chiar dacă nu există judecată asupra fondului, suspendarea represaliilor asupra avertizorilor. (amendament pct. 229 din tabelul centralizator);
  11. Se dorește eliminarea obligației de publicare, de către instituțiile care au abuzat avertizori, într-un cotidian local sau național, pe cheltuiala lor, a unui extras din hotărârea prin care a fost constatată dispunerea în mod nelegal a represaliilor împotriva avertizorilor (amendament pct. 232 din tabelul centralizator);
  12. Toate amenzile pentru încălcarea legii de protecție a avertizorului sunt diminuate cu 70%-90%, la niveluri ridicole (amendament pct. 233, 256-260, 263 din tabelul centralizator);
  13. Se elimină obligația de a invita presa și un reprezentant al sindicatului sau al asociației profesionale sau un reprezentant al salariaților la Comisia de disciplină atunci când este judecat un avertizor de integritate (amendament pct. 243 din tabelul centralizator);

Ce a declarat vicepreședintele Comisiei Europene, Vera Jourova, pentru Libertatea, pe tema avertizorilor de integritate, într-un interviu acordat luni
Rep: recent, propunerile societăților civile din România în privința legii protecției whistleblowerilor au fost ignorate de Parlament. Dacă dvs. ar fi să pledați pentru whistlebloweri, cum ați explica colegilor politicieni din Parlamentul României de ce sunt importanți avertizorii de integritate și de ce fac ei nu e „turnătorie”, adică nu e un prejudiciu mânat de interese mărunte?

Vera Jourova: După cum știți, am introdus o lege nouă la nivelul UE, pentru a le oferi protecție sporită avertizorilor de integritate din întreaga UE. Aceasta prevede un nivel ridicat de protecție a avertizorilor care raportează încălcări ale legislației UE. Stabilește, de exemplu, canale sigure de raportare și protejează avertizorii împotriva concedierii sau a altor forme de represalii.

Prin aceasta, dorim să sprijinim persoanele care sunt pregătite să își asume riscul de a deconspira încălcări grave ale legislației UE. Legea este deja în vigoare din luna decembrie a anului trecut. Din păcate, majoritatea statelor membre nu au transpus la timp normele UE, inclusiv România. De aceea am lansat proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva tuturor statelor membre în cauză. Am luat cunoștință de faptul că legislația națională de transpunere este acum în curs de adoptare de către Parlamentul României. Este important ca ea să se adopte de urgență.