Este Metaversul o strategie de marketing, pentru a distrage atenția de la problemele Facebook?
Metaversul a creat o întreagă nebunie. Firme mari vând produse digitale, generațiile se pregătesc pentru această lume virtuală, care ar fi menită să existe în paralel cu mult prea banalul normal din jurul nostru. Însă cât de real sau mai bine zis cât de posibil este acest Metavers? Să fie doar un concept de marketing pentru a distrage atenția de la problemele Facebook? Foarte posibil. Și nu o spunem noi, ci Intel. Compania crede că Metaversul nu este posibil, cel puțin nu încă, pentru că nu există suficientă putere de calcul în computere. Intel a făcut prima sa declarație cu privire la Metavers, care promite o lume virtuală mereu conectată, ce există în paralel cu cea fizică. Intel ridică o problemă-cheie în realizarea oricăror ambiții de Metavers: nu există suficientă putere de procesare pentru a susține așa ceva.Un duș rece de la Intel„Metaversul poate fi următoarea platformă majoră luată în calcul, după world wide web și mobil”, așa începe un editorial semnat Raja Koduri, vicepreședinte senior și șeful Intel Group. Dar Koduri aruncă rapid un duș cu apă rece asupra problemei: „Infrastructura noastră de calcul, stocare și rețea de astăzi pur și simplu nu este suficientă pentru a permite această viziune”, spune el.Mai mult, Koduri nici măcar nu crede că suntem pe aproape. El spune că este necesară o creștere de 1.000 de ori a puterii față de capacitatea noastră colectivă actuală de calcul. O mare parte din hype-ul metaversului a fost construit în jurul a ceea ce vor face acolo avatarurile oamenilor, fie că este vorba de întâlniri în realitate virtuală, concerte digitale și, desigur, integrări bazate pe blockchain și NFT. Și există foarte mult entuziasm în ceea ce privește viitorul căștilor de realitate virtuală și augmentată, fie că este vorba despre produsele Meta Quest sau despre căștile Apple,
» Aflați mai multe informații aici.