Sorin Muncaciu (AUR) descrie absurdul dictaturii medicale: guvernul încalcă grav drepturile românilor
Chiar dacă Certificatul Verde European a fost implementat prin Regulamentul Comisiei Europene cu scopul de a favoriza circulația transfrontalieră în cadrul UE, Guvernul României adoptă ordonanțe care restricționează drepturile fundamentale ale cetățenilor români, fără a exista un fundament științific solid. În acest context deputatul AUR Sorin Muncaciu a analizat și prezentat românilor neregulile Guvernului, prin ordonanțele adoptate, care sunt în dezechilibru grav cu Regulamentul Comisiei Europene.
”Absurditatea este evidentă, atâta timp cât persoanele vaccinate pot contacta boala, pot transmite boala, pot face forme medii și severe, și chiar pot deceda din pricina complicațiilor, din punct de vedere al transmiterii bolii nu există nicio diferență între persoanele vaccinate și nevaccinate. Altă absurditate incontestabilă este că certificatul verde, de fapt, este impus pentru a face viața mizerabilă cetățenilor nevaccinați, cu scopul de a-i obliga să se vaccineze, deși argumentul vaccinării în masă a populației a fost pierdut prin faptul că Europa, mai ales statele cu grad mare de vaccinare, se afla în zona roșie, noul val pandemic fiind de 3-4 ori mai mare decât cele anterioare”, a declarat deputatul AUR Sorin Muncaciu.
Statistica Ministerului Sănătății arată că din cele peste 2 milioane de personae care au trecut prin boală, numai 6 mii dintre acestea s-au reinfectat, fără a fi clar câte dintre aceste persoane au prezentat de fapt complicații ale bolii. Pe de altă parte, Guvernul exclude persoanele care au trecut prin boală cu mai mult de 180 de zile de la data pozitivării și impune agenților economici interzicerea accesului cetățenilor în hoteluri sau restaurante, în timp ce CNSU a decis să elimine singura metodă care poate certifica inexistența bolii. Deși există nenumărate studii științifice la nivel internațional, care au dovedit utilitatea medicamentelor antivirale, care au salvat vieți în practica medicală mondială, în România acestea fac obiectul protocoalelor de terapie adoptate de Ministerul Sănătății, fără să existe însă, contracte ferme de import, pentru ca aceste medicamente să fie disponibile atât în farmacii.
”Se menține și absurditatea legislativă, prin care medicamentele care pot fi evaluate de către Agenția Națională a Medicamentului sunt numai cele care au fost certificate de Agenția Europeană pentru Medicamente, restricție care mărește riscul ca populația României să fie afectată de războaiele contractuale-comerciale duse de corporațiile farmaceutice, războaie care elimină ostentativ rapoartele științifico-medicale în domeniul farmacologic”, a punctat Muncaciu.