SUA acuză OPEC+ că pune în pericol redresarea economică mondială, după ce a refuzat să mărească producția de petrol

Casa Albă a acuzat OPEC și aliații săi că pun în pericol redresarea economică globală, refuzând să livreze cantitatea de petrol necesară pentru a acoperi cererea din piață. OPEC și aliații săi producători de petrol, între care Rusia, au decis să mențină planul actual de producție, refuzând să accelereze creșterea lunară a livrărilor de petrol în pofida apelurilor SUA și ale altor țări, notează CNN. Reuniunea OPEC+ a decis să continue să crească treptat livrările cu 400.000 de barili pe zi în fiecare lună. „Decizia a fost luată anterior, de a creşte producţia cu 400.000 (barili pe zi) în fiecare lună şi subliniez în fiecare lună, până la sfârşitul anului 2022. Astăzi a fost reiterată decizia de a menţine actualii parametrii”, a declarat joi ministrul rus al Energiei, Alexander Novak.Întrebat de ce grupul nu îşi măreşte nivelul producţiei, în pofida plângerilor şi solicitărilor consumatorilor de petrol precum SUA, India şi Japonia, Novak a răspuns că OPEC şi aliaţii săi menţin echilibrul pieţei şi rămân precauţi cu privire la potenţialele schimbări ale cererii, conform CNBC.„Din august până acum, am adăugat pe piaţă 2 milioane de barili de producţie suplimentară. Aşadar, aşa cum era planificat, dăm pieţei din ce în ce mai mult volum, pe măsură ce îşi revine, în acelaşi timp observăm şi o scădere sezonieră a cererii în al patrulea şi primul trimestru al anului şi, de asemenea, există unele semne, cum ar fi o scădere a cererii de produse petroliere în UE în octombrie”, a spus Novak. „Există unele indicii privind scăderea cererii de petrol în UE în octombrie. Cererea de ţiţei pe plan global este încă sub presiune din cauza creşterii cazurilor de infecţii”, a declarat Novak, explicând de ce OPEC+ nu a majorat mai mult producţia.Tensiunile geopolitice dintre SUA și OPEC+ pot duce la o fluctuație a prețurilor la petrol și să pună presiune pe Statele Unite pentru a folosi țiței din rezervele sale strategice.Administrația Biden a spus că „va considera întregul set de instrumente la dispoziția noastră pentru a spori reziliența și încrederea publică”.„Viziunea noastră este că redresarea globală nu ar trebui pusă în pericol de o nepotrivire între ofertă și cerere”,

 » Aflați mai multe informații aici.