Libertatea de expresie în vremea pandemiei – CRITICII.RO
Mă număr printre cei care obișnuiesc să mă uit foarte rar la televizor, iar de Revelion nu am făcut nicio excepție știind că rareori găsești un program de calitate. Însă, nu m-aș fi așteptat să regret că nu am privit cu atenție programul de Revelion de la TVR, având în vedere acuzațiile și dezbaterile ce au urmat apoi. Și, iarăși, nu mi-aș fi imaginat niciodată că Ministerul Sănătății va ajunge să se pronunțe pe teme de acest fel: umorul și limitele sale în timpul pandemiei.
Că ne place sau nu, libertatea de expresie tocmai acest lucru înseamnă: că fiecare este liber să-și exprime punctul de vedere. Acest lucru este înscris în Constituția României, art. 30:(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.(2) Cenzura de orice fel este interzisă. Desigur, unii pot formula o construcție logică, alții se lasă prinși în capcanele bias-urile sau devin emoționali, însă nu îi putem cenzura pe cei din urmă. Putem cel mult să le arătăm unde greșesc.
Desigur că ne aflăm într-o situație excepțională, într-o continuă stare de alertă și încă nu am ieșit de sub umbrela pandemiei. E de înțeles că autoritățile statului ar fi putut să ia o serie de măsuri care să protejeze oamenii de acest virus. Ar fi putut, în primul rând, să comunice într-un mod coerent, să vină cu o strategie care să le redea oamenilor încrederea în instituții. Spre exemplu, un sondaj al Institutului de Stiințe Politice și Relații Internaționale publicat luna trecută indica faptul că românii au cea mai puțină în încredere în Guvern (13,7%), Parlament (9,5%) și partide politice (9,1%). În schimb, Guvernul a decis anul trecut să ofere 40 milioane de euro trusturilor de presă pentru a promova reclame despre prevenirea răspândirii epidemiei de coronavirus. Fără criterii, fără obiective, fără evaluări ulterioare. Efectul cred că l-am văzut deja, am ajuns în punctul în care românii nu mai au încredere în instituțiile statului, care nu s-au devedit capabile să gestioneze nici pandemia și nici măcar o campanie de informare și, ulterior, de vaccinare.
Și cum observăm că politicienii au mereu alte obiective, de data aceasta au început un întreg scandal pe seama programului de Revelion de la TVR. Poate că umorul nu este de calitate, poate nu se ridică la nivelul televiziunii publice, însă probabil că discuțiile s-ar fi purtat altfel. Agresivitatea de care au dat dovadă liderii politici ne pune pe gânduri. Cu siguranță este vorba despre altceva, despre cum poate elita nou-venită la putere să acaperaze complet un post de televiziune, să înlocuiască oamenii vechi cu oameni „noi”. În presă se vehiculează deja câteva idei, cum că USR ar fi interesat de TVR pentru că la acest moment este singurul partid din triada PSD – PNL- USR care nu are „goarnă mediatică” sau că PNL și-ar dori ca mesajul lor politic să ajungă mai bine și la românii din mediul rural.