29 ianuarie – termen de la APIA pentru crescătorii de animale ©
Crescătorii de animale pot depune la Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) cererile pentru ajutorul de stat pentru luna decembrie și trimestrul IV din 2020, până la 29 ianuarie 2021, potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR)
Cererile se depun la sediile Centrelor Judeţene ale Agenţiei, respectiv al Municipiului Bucureşti, unde a fost depusă cererea inițială anuală sau se transmit de către fermieri prin mijloace electronice (poșta electronică, fax etc).
Cererea de plată a ajutorului de stat pentru serviciile de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei, completată de către solicitanţii prestatori ai serviciilor va fi însoţită de următoarele documente:
a) memoriul tehnic cu activităţile, inclusiv lucrările efectuate pentru realizarea obiectivelor prevăzute în programele de ameliorare şi/sau conservare, aprobat de ANZ;
b) lista activităţilor, inclusiv lucrările şi tarifele acestora pentru serviciile prevăzute la art.7 alin.(2) în luna/trimestrul pentru care se solicită ajutorul de stat, avizată de ANZ;
c) facturile lunare/trimestriale în care să fie menţionate activităţile efectuate şi cuantumul acestora, precum şi perioada facturată; copii certificate conform cu originalul de către solicitant;
d) copia atestatului de producător, în cazul beneficiarilor persoane fizice, la depunerea primei cereri de plată; în cazul în care nu s-a eliberat atestatul de producător, dar a fost solicitat, adeverinţa emisă de aparatul de specialitate al primarului localităţii unde a fost depusă cererea, care să ateste solicitarea acestuia, cu obligaţia depunerii ulterioare a atestatului de producător până la finele lunii în care a fost emis acesta;
e) documentul care atestă schimbarea formei de organizare a beneficiarului serviciilor contractate după caz;
f) dovada contului bancar activ, dacă este cazul.
Cererea de plată a ajutorului de stat pentru serviciile de determinare a calităţii genetice a raselor de animale,
» Aflați mai multe informații aici.