Zi istorică | Vaccinul Pfizer anti-Covid, aprobat curând în UE: când începe imunizarea în România

Vaccinul dezvoltat de Pfizer și BioNtech va fi autorizat în doar câteva zile la nivelul Uniunii Europene, așa că autoritățile se pregătesc să aducă primele doze și-n România.

Uniunea Europeană grăbește procesul de autorizare a primul vaccin anti-Covid-19, adică cel dezvoltat de Pfizer și germanii de la BioNtech. Serul va primi aprobare pentru punerea pe piață pe 21 decembrie.  Asta înseamnă că de la acea dată va putea ajunge în toate țările europene care au pus la punct un plan de imunizare a populației.

Este o zi importantă, din moment ce Marea Britanie, ieșită din UE între timp (discuțiile despre acord nu s-au încheiat) și SUA au început campaniile de vaccinare. Mai mult, și Canada face același lucru. Deocamdată, informația s-a scurs dintr-o agenție guvernamentală din Germania și n-a fost confirmată oficial.

Dar e procedura care va fi urmată inclusiv în UE.

Cine aprobă vaccinul Pfizer pentru UE

Procesul de evaluare a vaccinurilor și aprbarea de punere de piață țin de Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA). Instituția a anunţat că va lua pe 21 decembrie o decizie cu privire la autorizarea vaccinului Pfizer-BioNTech, cu opt zile mai devreme decât era planificat. Iar răspunsul pare să fie pozitiv.

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a spus că un aviz pozitiv al EMA pentru vaccinul Pfizer-BioNTech pe 21 decembrie ar putea permite începerea vaccinării în statele UE încă de anul acesta.

”Probabil că primii europeni vor fi vaccinaţi înainte de sfârşitul lui 2020”, a scris ea pe Twitter, după ce EMA a anunţat că va avea pe 21 decembrie o reuniune extraordinară privind vaccinul Pfizer-BioNTech, precizând de asemenea că a primit date suplimentare despre acest vaccin.

Comisia Europeană are însă ultimul cuvânt în privinţa aprobării, dar decizia e bazată oricum pe recomandările formulate de EMA. Vaccinul Pfizer-BioNTech este deja administrat în ţări precum Statele Unite, Marea Britanie şi Canada, unde a obținut aprobările necesare.

Când începe campania de vaccinare în România

România e stat-membru, așa că teoretic ar putea începe campania de vaccinare cam în același timp cu restul țărilor care s-au pus la punct cu procedurile. Coordonatorul campaniei, Valeriu Gheorghiță, a spus la Digi24 că primele vaccinuri împotriva COVID-19 ar putea fi administrate în România chiar anul acesta, între Crăciun și Revelion.

„Dacă autorizația va fi eliberată în 23 decembrie (n.r.: data vehiculată e, între timp, 21 decembrie), probabil că între Crăciun și Anul Nou vor fi livrate primele doze de vaccin în România și vom putea începe efectiv activitatea de vaccinare destinată în primul rând personalului medical din spitalele din linia întâi”, a spus Valeriu Gheorghiță.

În primă fază, în România vor ajunge 10.000 de doze de vaccin – primii care pot fi vaccinați sunt, așadar, 5.000 de angajați ai spitalelor, în condițiile în care e nevoie de două doze pentru imunizare.

„Este o tranșă simbolică, dacă vreți, care va fi distribuită în aceeași zi în toate cele 27 de țări membre ale UE, care fac parte din contractul încheiat de CE, însă din ianuarie vor fi livrate celelalte doze, atât cele din decembrie, cât și cele din ianuarie. Pentru ianuarie ar trebui să primim, după noul calendar de livrare, circa 600.000 de doze, care ajung pentru vaccinarea unui număr estimat de 300.000 de persoane. Ulterior, această cantitate crește de la o lună la alta”, a spus Gheorghiță.