Zelenski îndeamnă UE să rămână unită împotriva Rusiei, după ce șeful Marinei germane respinge o invazie rusă a Ucrainei drept o ”inepție”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a îndemnat luni Uniunea Europeană (UE) să rămână unită împotriva Rusiei, într-o convorbire cu președintele Consiliului European Charles Michel, în urma unor declarații controversate ale unor oficiali germani, relatează AFP.

Volodimir Zelenski ”a subliniat că, pentru Ucraina, este importantă păstrarea untăţii tuturor statelor membre UE în privinţa apărării suveranităţi şi integrităţii teritoriale” a Ucrainei, pe fondul unor temericu privire la o invazie rusă, anunţă într-un comunicat preşedinţia ucraineană.

”Ucraina nu va ceda provocărilor, ci, din contră, îşi va păstra calmul cu partenerii săi”, a declarat el, după ce Moscova a acuzat din nou, luni, Kievul de pregătirea unei ofensive împotriva separatiştilor proruşi în estul Ucrainei.

Zelenski face aceste declaraţii după un val de idignare provocat de către şeful Marinei germane, care a respins drept o ”inepţie” ideea că Rusia ar putea invada Ucraina şi care a apreciatcă preşedintele rus Vladimir Putin ”merită probabil” respect.

Această irtare a Kievului este alimentată de asemenea de refuzul persistent al Germaniei de a livra armament Ucrainei, opoziţie pe care Kievul o denunţă drept o ”încurajare” a Rusiei.

Statele Unite, Regatul Unit şi ţările baltice au anunţat, la rândul lor, că trimit armament în Ucraina.

Germania – care este în mod tradiţional reticentă faţă de orice angajament militar după al Doilea Război Mondial – apreciază că acest tip de susţinere nu ar face decât să agraveze tensiunile.