Zeci de salariaţi din Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului au protestat în faţa Ministerului Muncii: ”Degeaba facem legi de salarizare, dacă nu le aplicăm”

Federaţia Naţională Sindicală din Asistenţă Socială s-a adunat la Ministerul Muncii, reclamând că majorarea salariilor de bază cu 5% din ianuarie a dus, de fapt, la diminuarea venitului net în loc să-l crească.

Zeci de angajați din Asistență Socială au ieșit să protesteze în fața Ministerului Muncii.

Aceştia afirmă că, pentru al treilea an consecutiv, nu se aplică Legea salarizării nr. 153/2017.

”Nemulțumirile sunt legate în primul rând de faptul că s-au tăiat gradațiile, deci noi nu mai avem suport de vechime, nici sporul acela de 15% pentru condiții vătămătoare de muncă, deci noi suntem în instanță vătămătoare cu ei de ani și ani…”, a spus unul dintre angajații de la protest.

Angajații spun că majorarea salariilor de bază cu 5% din ianuarie 2024, în loc să ducă la creșterea venitului net, nu a făcut altceva decât să-l diminueze.

”Principalele dorințe sunt deblocarea angajărilor în asistență socială, aplicarea legii de salarizare… Degeaba facem legi de salarizare, dacă nu le aplicăm și, de asemenea, cerem acordarea sporurilor la salariul aflat în plată și nu la salariul din 2018. Faptul că majorarea de 5% acordată în ianuarie, a dus la scăderea veniturilor nete ale salariaților din asistență socială, atunci trebuie și acest lucru rezolvat”, spune o altă angajată.

Reprezentanții angajaților din Asistență Socială susțin că menţinerea sporurilor la nivelul lunii decembrie 2018 reprezintă practic „furt” din buzunarul salariatului.

”Federaţia Naţională Sindicală din Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului FNS Pro.Asist, federaţie reprezentativă pentru sectorul de activitate „Asistenţă Socială”, declanşează acţiunile de protest privind salarizarea personalului din asistenţă socială ca urmare a lipsei de reacţie a guvernanţilor! Marţi, 20 februarie 2024, ora 10, în faţa Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale membrii Federaţiei FNS PRO.SIST îşi exprimă nemulţumirea faţă de politica salarială a guvernanţilor privind salariaţii din asistenţă socială”, au transmis sindicaliştii într-un comunicat de presă.

70% din salariaţii sistemului de asistenţă socială, indiferent de vechime, erau încadraţi în decembrie 2023 cu salariul minim garantat în plată, în ianuarie 2024, prin majorarea salariului de bază cu 5%, au pierdut din facilităţile fiscale, astfel că venitul lor net (în mână) a fost între -60 lei şi +80 lei, mai bine de jumătate „beneficiind” de diminuare în loc de majorare”, au transmis sindicaliştii, într-un comunicat de presă.