Zeci de mii de polonezi au ieșit în stradă de teama unui „Polexit”

Zeci de mii de polonezi au ieșit duminică la manifestaţii, în capitală şi în alte oraşe din Polonia, pentru a transmite mesajul că susţin apartenenţa ţării lor la UE. Protestele, convocate de opoziție, vin după decizia de joi a curţii constituţionale poloneze, care  a contestat întâietatea dreptului european în faţa celui naţional. Manifestație la Cracovia. Polonezii vor să rămână membri UE Foto: Profimedia Images Tribunalul Constituțional este dominat de judecători favorabili guvernului conservator, iar decizia luată a alimentat temerile că tensiunile puterii de la Varșovia cu Bruxelles-ul ar putea duce în cele din urmă la un „Polexit”, o ieșire a țării din blocul european, după modelul Marii Britanii.Donald Tusk, fost premier liberal şi fost preşedinte al Consiliului European, le-a cerut concetăţenilor „să apere o Polonie europeană”. El a susținut un discurs în faţa unei mulţimi imense la Varşovia, care a desfășurat un uriaș drapel UE, relatează Agerpres. Seara, după un model cunoscut la București, piața principală din Varșovia s-a transformat într-o mare de luminițe, după ce participanții la miting și-au aprins lanternele de la telefoanele mobile.Și la Gdansk străzile au fost „albastre”, din cauza mulțimii steagurilor Uniunii Europene pe care le purtau manifestanții. Fostul președinte Lech Walesa, liderul istoric al sindicatului Solidaritatea, cel care a declanșat căderea comunismului în Polonia, a luat și el cuvântul în fața manifestanților, în ciuda stării precare de sănătate. El este un adversar declarat al președintelui PiS, Jaroslaw Kaczynski.Guvernul de la Varșovia vrea „respect”Premierul Mateusz Morawiecki a asigurat după decizia Tribunalului Constituţional că nu există nicio intenţie din partea guvernului ori a partidului de guvernământ, Lege şi Justiţie (PiS), de a scoate Polonia din UE, autorităţile de la Varşovia încercând doar să atragă atenţia asupra modului în care Polonia este tratată de instituţiile UE şi de unii oficiali europeni. „Noi vrem o comunitate în care să existe respect,

 » Aflați mai multe informații aici.